Maria Vodă Căpușan, teoreticiană și critic literar român, teatrolog

Maria Vodă Căpușan (n. 30 decembrie 1940, Timișoara – d. 16 noiembrie 2017, Cluj-Napoca) a fost o teoreticiană, critic literar și teatrolog român de renume.

Maria Vodă Căpușan s-a născut pe 30 decembrie 1940, în Timișoara, într-o familie cu tradiție intelectuală: tatăl său, Ștefan Vodă, era magistrat, iar mama sa, Viorica Vodă (născută Iuga), actriță, strănepoată a lui George Barițiu. A urmat cursurile Școlii Medii nr. 2 din Cluj (actualul Colegiu Național „George Coșbuc”) între 1953 și 1956, apoi a studiat la Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, între 1956 și 1962. După absolvirea facultății, a devenit cadru didactic la Universitatea din Cluj, fiind promovată până la gradul de profesor universitar și conducător de doctorat.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/write-communication-ink-pen-2163261

În 1969, a obținut titlul de doctor în litere cu o teză despre teatrul francez contemporan, intitulată Évasion et révolte dans le théâtre français contemporain (Evadare și revoltă în teatrul francez contemporan).

În perioada anilor 1980, Maria Vodă Căpușan a activat și în sfera politică, fiind secretară a organizației PCR a Centrului Universitar din Cluj, unde a fost implicată în interzicerea unor spectacole, cum ar fi Englezește fără profesor de Eugen Ionescu și Temă și variațiuni după Caragiale, pe considerente politice.

Maria Vodă Căpușan și-a început activitatea publicistică în 1968, când a publicat articole de critică literară în revistele Tribuna („Jean Cocteau”) și Steaua („Albert Camus – 50 de ani de la naștere”). De-a lungul carierei, a colaborat cu diverse reviste literare, printre care Tribuna, Steaua, România literară, Contemporanul, Ramuri etc.

În 1976, a debutat cu volumul Teatru și mit, în care a analizat influențele mitologiei antice asupra dramaturgiei contemporane. A continuat să publice lucrări despre teatrul românesc și universal, abordând în special modernitatea operelor dramatice ale unor autori ca I.L. Caragiale și Camil Petrescu. Maria Vodă Căpușan a folosit instrumente analitice moderne, cum ar fi semiotica și estetica, pentru a explora relația dintre mituri și dramaturgia modernă, punând accent pe influența continuă a realității asupra imaginației.

Criticul literar Dumitru Micu a caracterizat-o drept o „inteligență teoretizantă”, axată mai mult pe idei și concepte decât pe analiza concretă a operei literare, remarcând astfel tendința sa de a explora mai degrabă procesele generale decât detaliile individuale ale creațiilor literare.

Maria Vodă Căpușan a publicat o serie de lucrări teoretice și eseuri despre teatru, printre care:

• Teatru și mit (1976)
• Dramatis personae (1980)
• Despre Caragiale (1982)
• Teatru și actualitate (1984)
• Pragmatica teatrului (1987)
• Camil Petrescu – Realia (1988)
• Accente (1991)
• Mircea Eliade – spectacolul magic (1991)
• Marin Sorescu sau despre tânjirea spre cer (1993)
• Caragiale? (2002; ediția a II-a, 2011)
• Dictionnaire des relations franco-roumaines (2003, în colaborare cu Marina Mureșanu-Ionescu și Liviu Malița)

A contribuit, de asemenea, la realizarea unor antologii și lucrări de traducere, printre care:

• Homo pictor de Marcel Brion, Ed. Meridiane, București, 1977 (în colaborare cu Victor Felea)
• Zero sau Punctul plecării de Petru Dumitriu, Ed. Viitorul românesc, București, 1992 (în colaborare cu Horia Căpușan)
• Poezii – Poèmes de Mihai Eminescu, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 1999 (în colaborare cu Ariadna Combes).