Nicolae Florei, bas al Operei române

Nicolae Florei (născut la 10 noiembrie 1927, în Vasiova – decedat la 25 noiembrie 2000, la București) a fost un remarcabil bas al Operei Române, una dintre vocile de referință ale scenei lirice românești din secolul al XX-lea.

Și-a început studiile la Școala Normală de Învățători din Timișoara, continuând la Conservatorul Municipal și la Institutul de Artă, unde i-a avut profesori pe Sabin Drăgoi, Nicolae Ursu și Vadim Sumski. În 1950 s-a înscris la Conservatorul din București, la clasa de canto a maestrului Petre Ștefănescu-Goangă, unde a obținut licența în canto și muzicologie-compoziție. După absolvire, a debutat ca profesor de muzică în localitatea natală și ca dirijor la Timișoara.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/opera-opera-house-concert-67497

Sursa foto: https://www.discogs.com/artist/849435-Nicolae-Florei?srsltid=AfmBOop0-TdQ2slXqwuzd33jEa0zPelGio71ws8eGxW9JRrOOZpPA0lh

Vocea sa de bas puternic și expresiv l-a condus spre scenă, debutând la Teatrul „Excelsior” din București în 1950, în cadrul Ansamblului de cântece și dansuri „Ciocârlia”, sub bagheta lui Viorel Doboș, interpretând Cantata Pe malurile Prutului de Ciprian Porumbescu. Pe scena Operei Române din București a debutat în 1955, în rolul Contelui de Monterone din Rigoletto de Giuseppe Verdi.

Cariera sa pe prima scenă lirică a țării s-a întins până în 1984. Nicolae Florei s-a impus prin interpretări memorabile în opere din repertoriul universal: Raimondo în Lucia di Lammermoor de Donizetti, Escamillo în Carmen de Bizet, Timur în Turandot și Colline în Boema de Puccini, Nilakantha în Lakmé de Delibes, Mefisto în Faust de Gounod, Marele Preot în Samson și Dalila de Saint-Saëns, Lothario în Mignon de Thomas, Arkel în Pelléas și Mélisande de Debussy, Don Basilio în Bărbierul din Sevilla de Rossini, Mefistofele în opera omonimă de Boito, Gremin în Evgheni Oneghin de Ceaikovski, De Silva în Ernani, Filip în Don Carlos și Zaccaria în Nabucco de Verdi. De asemenea, a strălucit în roluri wagneriene precum Hans Sachs din Maeștrii cântăreți din Nürnberg, Wotan din Walkiria, Olandezul zburător, Regele Henry din Lohengrin și Hermann din Tannhäuser, dar și în roluri din repertoriul rusesc, precum Cneazul Igor de Borodin, Boris și Pimen din Boris Godunov de Musorgski și Ivan Susanin de Glinka.

În creația românească, Nicolae Florei a dat viață unor roluri memorabile în operele Ion Vodă de Gheorghe Dumitrescu, Fata de la Cozia de Emil Montia, Năpasta de Sabin Drăgoi și Horia de Nicolae Bretan. Un moment de vârf al carierei sale a fost interpretarea rolului titular din Oedipe de George Enescu, pe scena Operei din Viena – o performanță care i-a adus recunoaștere internațională.

A susținut turnee în numeroase țări, printre care Cehoslovacia, URSS, Polonia, Belgia, Germania, Australia și Noua Zeelandă, fiind apreciat pentru vocea sa gravă, sonoritatea amplă și interpretările profunde.

Pe lângă cariera sa de operă, Nicolae Florei a fost un rafinat interpret de romanțe și cântece populare, mai ales din zona Banatului. Printre romanțele sale cele mai cunoscute se numără La umbra nucului bătrân, În rariștea de lângă vii, Te-aștept pe-același drum, Am iubit doi ochi albaștri, Îți mai aduci aminte, doamnă? și Îmbătrânesc și tot mi-e dor de tine. În 2011, casa de discuri Electrecord a lansat albumul Stelele-n cer, care reunește o selecție de romanțe interpretate de el.

Pentru contribuția sa excepțională la cultura muzicală românească, Nicolae Florei a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a, la 12 septembrie 1968, „pentru merite deosebite în activitatea muzicală”.