Alexandru Dragomir, filosof român

Alexandru Dragomir (n. 8 noiembrie 1916, Zalău – d. 13 noiembrie 2002, București) a fost un filosof român remarcabil, cunoscut pentru gândirea sa profundă și pentru destinul său discret, marcat de contextul istoric al secolului XX.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/feather-ink-pen-poetry-poetic-3819497

Sursa foto: https://humanitas.ro/autori/alexandru-dragomir

Născut într-o familie de intelectuali din Cluj, a urmat școala și liceul în orașul natal, având profesori de prestigiu precum Constantin Daicoviciu. A absolvit Facultatea de Drept (1937) și apoi Facultatea de Litere și Filosofie (1939) la Universitatea din București. În 1941, a plecat în Germania, unde a devenit doctorand al celebrului filosof Martin Heidegger, la Universitatea din Freiburg, cu o teză despre metafizica lui Hegel. A fost bursier al Fundației Alexander von Humboldt și, împreună cu Walter Biemel, a realizat prima traducere românească a textului „Ce este metafizica?” de Heidegger.

Războiul i-a întrerupt studiile: în 1943 a fost rechemat în țară și trimis pe front. După război, odată cu instaurarea regimului comunist, a fost nevoit să renunțe la o carieră academică. A devenit un „filosof clandestin”, lucrând ca funcționar, corector sau merceolog, dar continuând să gândească și să scrie în tăcere.

În anii ’80, Alexandru Dragomir a început să țină prelegeri private în casa lui Gabriel Liiceanu, având ca auditori câțiva dintre cei mai importanți filosofi români contemporani: Liiceanu, Andrei Pleșu, Sorin Vieru și, mai târziu, Horia-Roman Patapievici. Aceste întâlniri au păstrat vie o tradiție de reflecție filosofică autentică într-o perioadă de tăcere culturală forțată.

După moartea sa, în 2002, au fost descoperite caietele sale de însemnări – cunoscute drept „Caietele Dragomir” – care au dezvăluit un impresionant exercițiu de gândire solitară și profundă. Acestea au fost publicate postum de editura Humanitas, în volume precum Crase banalități metafizice (2004), Cinci plecări din prezent (2005), Caietele timpului (2006), Semințe (2008) și Meditații despre epoca modernă (2010).