Dragoș Protopopescu, scriitor, poet, critic literar, filosof și profesor universitar român

Dragoș Protopopescu (n. 17 octombrie 1892, Călărași – d. 11 aprilie 1948, București) a fost scriitor, poet, critic literar, filosof și profesor universitar român, considerat unul dintre pionierii studiilor de literatură engleză din România interbelică.

Fiul profesorului de latină Constantin Popescu și al Octaviei Blebea, Dragoș Protopopescu a urmat școala primară în Călărași, apoi Liceul „Sfântul Sava” din București. A absolvit Facultatea de Litere din capitală și și-a continuat studiile doctorale la Paris și Londra.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/DragoșProtopopescu#/media/Fișier:Dragoș_Protopopescu_byȘtefan_Dimitrescu.png

În 1924 a obținut titlul de doctor în filologie engleză la Universitatea Sorbona, sub îndrumarea reputatului anglist Louis Cazamian.

După încheierea studiilor, a devenit profesor la Universitatea din Cernăuți și, ulterior, director al Teatrului din Cernăuți. A revenit apoi la Universitatea din București, unde a predat cursuri de cultură și civilizație britanică, contribuind decisiv la dezvoltarea studiilor angliste în România.

Dragoș Protopopescu a colaborat la importante reviste ale perioadei interbelice, precum Viața Nouă, Viața Românească, Cronica, Flacăra și Gândirea.
Printre volumele sale se numără:

• Poemele restristei (1920),
• Zvon de pretutindeni (1921),
• Fenomenul englez: studii și interpretări (1936),
• Fortul 13 (1936),
• Condamnații la castitate (1935).

A tradus și comentat opere fundamentale ale literaturii engleze, între care Hamlet de William Shakespeare. A fost, de asemenea, autorul unor lucrări teoretice importante despre cultura și literatura britanică, precum Caracterul de rasă al literaturii engleze (1925) și Valoarea latină a culturii engleze (1923).

Implicat politic în perioada interbelică, Protopopescu a fost închis în 1934 pentru legături cu Mișcarea Legionară și a devenit deputat în 1937, pe listele Partidului „Totul pentru Țară”. După instaurarea regimului comunist, a fost arestat în 1948.

În timpul detenției, a încercat să se sinucidă, iar ulterior, în condiții neclare, a murit în sediul Securității din București, fiind decapitat accidental în momentul transportării sale cu ascensorul – un episod relatat de martori ai epocii.

După moarte, o parte din opera sa a fost publicată postum, inclusiv volumele:

• Shakespeare: viața și opera (1998), ediție îngrijită de Fabian Anton;
• Shakespeare. Romanul englez (2000), ediție îngrijită de Andi Bălu.

Dragoș Protopopescu rămâne o figură complexă a culturii române interbelice — un savant cu formație occidentală, un promotor al anglisticii moderne și un intelectual cu destin tragic, prins între idealurile interbelice și realitățile dure ale începutului de regim comunist.