Dimitrie Călugăreanu, medic, fiziolog și naturalist român

Dimitrie Călugăreanu (n. 6/18 octombrie 1868, Pomârla, județul Botoșani – d. 17 decembrie 1937, București) a fost un medic, fiziolog și naturalist român, membru corespondent al Academiei Române. A avut contribuții semnificative în fiziologia sistemului nervos și hematologie și a fost un pionier al învățământului biochimic din România, introducând în 1908 cursul de chimie fiziologică.

S-a născut în comuna Pomârla, județul Dorohoi, și a urmat liceul „Anastasie Bașotă” ca bursier. Studiile superioare le-a început la Universitatea din Iași, obținând în 1894 licența în Științe Naturale. A urmat apoi Facultatea de Medicină, absolvind în 1897. În paralel, a fost numit subdirector al Școlii Normale Superioare și asistent în Laboratorul de Morfologie al Universității din Iași, sub coordonarea lui Ion Cantacuzino.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Călugăreanu#/media/Fișier:Dimitrie_Călugăreanu.jpg

În 1897 a plecat la studii în străinătate, beneficiind de o bursă a Academiei Române. La Berlin a studiat fiziologia sub îndrumarea unor profesori de renume, precum Engelmann și Munk. A continuat specializarea la Paris, unde și-a obținut licența în Științe Naturale la Sorbona (1900) și doctoratul (1902), cu o teză asupra mecanismelor hematolizei. A lucrat în prestigiosul laborator al lui Albert Dastre, elev al lui Claude Bernard.

Deși i s-a oferit un post la Universitatea din Geneva, a ales să revină în țară, unde a lucrat în condiții modeste, dar cu mare dăruire. A fost profesor la Școala de Medicină Veterinară și, din 1905, la Facultatea de Științe a Universității din București. În 1908 a inițiat primul curs de biochimie din România.

După Marea Unire, a fost implicat în organizarea Universității din Cluj. În 1919 a fost numit profesor de Fiziologie Animală, devenind decan, iar în 1920 rector al noii instituții. În același an, a fost ales membru corespondent al Academiei Române și a fost unul dintre membrii fondatori ai Academiei de Științe din România.

Din 1926 a revenit la București pentru a conduce Institutul de Fiziologie al Universității, continuând activitatea didactică și de cercetare. A format o nouă generație de specialiști, printre care Nicolae Gavrilescu și Marin Popescu.

S-a stins din viață pe 16 decembrie 1937, din cauza unei pneumonii. Dorința sa a fost respectată: a fost incinerat, iar urna a fost depusă la Cimitirul Bellu.

A fost căsătorit cu Maria Maxim, absolventă de Științe Naturale și Conservator. Au avut trei copii: Astra (medic pediatru), Marcela (biolog) și Gheorghe Călugăreanu (matematician de renume).

Cercetările sale acoperă domenii vaste: fiziologie nervoasă, hematologie, biochimie, respirație comparată și chimie fizică aplicată în biologie. A publicat în reviste internaționale de prestigiu și a influențat tratatele de fiziologie ale vremii.

1. Fiziologia sistemului nervos

La Sorbona, în colaborare cu Victor Henri, a realizat experimente pe nervi cranieni, testând teoria energiei nervoase specifice. A dovedit că rezultatul final al stimulării nervoase depinde de organul efectuat, nu de natura impulsului nervos, rezultatele fiind apreciate în comunitatea științifică internațională.

2. Hematologie

Teza sa de doctorat (1902) a fost o lucrare de pionierat despre hematoliza în vivo și in vitro. A demonstrat rolul splinei în distrugerea globulelor roșii și comportamentul hematiilor în medii de concentrații diferite.

A realizat cercetări privind:

• adaptarea organismului la altitudine (într-un zbor cu balonul),
• difuzia coloranților în gelatină,
• plasmoliza celulelor cartilaginoase,
• acțiunea fluorurii de sodiu asupra coagulării sângelui,
• variațiile clorului la pești de apă dulce (Cobitis fossilis),
• proprietățile plasmei în timpul coagulării.

3. Respirația comparată

Studiile sale asupra respirației intestinale la peștele Cobitis fossilis au devenit lucrări de referință. A demonstrat structuri asemănătoare plămânilor la nivelul intestinului și a analizat contribuția diferitelor tipuri de respirație la supraviețuirea în condiții de mediu ostile.

4. Alte domenii

A studiat:

• acțiunea cloroformului asupra suspensiilor coloidale,
• adsorbția acizilor de către substanțele proteice,
• funcționalitatea glandelor sericigene la viermii de mătase.

Toate aceste cercetări au fost remarcate și citate în lucrări internaționale importante.

Dimitrie Călugăreanu a fost decorat cu:

• Ordinul „Coroana României”, în grad de Comandor (1920),
• Ordinul „Ofițer al Instrucției Publice” al Franței (1920),
• „Cavaler al Legiunii de Onoare” (1924).

A lăsat în urmă o operă vastă și solidă, iar contribuțiile sale au avut un impact de durată în dezvoltarea științelor biologice și medicale din România.

Maestrul său, Albert Dastre, anticipase corect: „Va aduce servicii de seamă dezvoltării fiziologiei în România.”