Vasile Georgescu Paleolog, critic de artă, eseist și agricultor român
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 23, 2025
Vasile Georgescu Paleolog (23 septembrie 1890 – 12 februarie 1979) a fost un critic de artă, eseist și agricultor român, recunoscut drept unul dintre cei mai valoroși exegeți ai operei lui Constantin Brâncuși, căruia i-a fost și primul biograf. S-a născut în satul Teiu, comuna Cornu, județul Dolj, deși în unele documente apare anul 1891 și localitatea Craiova ca loc al nașterii.

Portrait Vasile Georgescu Paleolog.jpg
Theodor.paleolog – scan Previously published: public
- CC BY-SA 3.0
- Fișier:Portrait Vasile Georgescu Paleolog.jpg
- Creată: 27 martie 2011
- Încărcată: 23 iulie 2012
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Georgescu_Paleolog#/media/Fișier:Portrait_Vasile_Georgescu_Paleolog.jpg
A fost apropiat de numeroase personalități artistice și literare de marcă, printre care Amedeo Modigliani, Guillaume Apollinaire, Erik Satie, Max Jacob, Ezra Pound, James Joyce, Pablo Picasso și Constantin Brâncuși. A frecventat Cenaclul lui Alexandru Macedonski și a colaborat cu publicații precum Viitorul, Vocea Dreptății și Biruința.
În 1910 a publicat volumul Sfârșitul României, o lucrare cu caracter profetic și antidinastic, interzisă de autorități, fapt care l-a determinat să părăsească țara. S-a refugiat mai întâi în Italia, apoi la Paris, unde a locuit în cartierul Montmartre. Aici a scris pentru ziarele L’Intransigeant și Paris Midi, iar în 1913 a fondat revista La Revue de la Roumanie Latine.
După două decenii petrecute în Europa, s-a întors în județul Dolj, unde s-a dedicat agriculturii, fără a renunța la activitatea sa publicistică și intelectuală. A fost căsătorit cu Cecile Henriette Lauru, absolventă a Conservatorului din Paris, și au avut trei copii: Tretie Stan Drăgoșeș, Preda Varlam Calomfir și Dyspré Henry Theodore.
Pentru contribuția sa la domeniul artelor plastice, a fost decorat în 1968 cu Ordinul „Meritul Cultural” clasa a II-a. Vasile Georgescu Paleolog a murit la Craiova în 1979 și este înmormântat în biserica familiei din Cimitirul Sineasca.
Jurnal FM 