Ermil A. Pangrati, inginer, matematician și profesor universitar român

Ermil A. Pangrati (n. 21 iulie 1864, Iași – d. 19 septembrie 1931, București) a fost un inginer, matematician și profesor universitar român, cunoscut și ca ministru al lucrărilor publice în Guvernul Titu Maiorescu (1912). Provenea dintr-o familie cu rădăcini importante: era fiul colonelului Gavril Pangrati și al Eufrosinei Cuza, verişoara domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

A urmat liceul la Liceul Național din Iași, iar studiile universitare le-a început la Universitatea din Iași, continuându-le la Școala Națională de Drumuri și Poduri din Paris.

Sursa foto:
https://pixabay.com/illustrations/geometry-mathematics-dice-1023846

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ermil_A._Pangrati#/media/Fișier:Ermil-A-Pangrati.jpg

După întoarcerea în țară, a lucrat ca inginer în cadrul Direcției Generale a Căilor Ferate, activând ca inspector de tracțiune în Craiova și apoi în Iași, până în 1893. În anul următor, a câștigat prin concurs postul de profesor de geometrie descriptivă la Universitatea din București, devenind succesorul lui Alexandru Orăscu.

Cu sprijinul lui Spiru Haret, a avut un rol esențial în înființarea Școlii de Arhitectură din București, căreia i-a dedicat o mare parte din activitatea sa profesională. În 1897 devine decan al Facultății de Arhitectură, iar mai târziu, a ocupat de două ori funcția de rector al Universității din București, în perioadele 1911–1912 și 1923–1929.

În plan politic, Ermil Pangrati a fost ministru al lucrărilor publice în guvernul condus de Titu Maiorescu, între 28 martie și 14 octombrie 1912.

Astăzi, o stradă importantă din centrul Bucureștiului îi poartă numele — Strada Ermil Pangratti, unde se află una dintre intrările în sediul Televiziunii Române.

Lucrări publicate

Printre lucrările sale notabile se numără:

• Noua îndrumare a învățământului nostru superior tehnic
• Învățământul artelor frumoase
• Institutele tehnice și politehnice
• Avântul arhitecturii românești.