O nouă parcare cu 220 de locuri deschisă la Spitalul Vechi din Suceava pentru a reduce aglomerația (foto)
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 12, 2025
Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, dr. Ionuț Mircea Jurchis Irimie, a anunțat finalizarea și darea în folosință a unei parcări provizorii cu 220 de locuri, situată în incinta Spitalului Vechi.
Investiția a fost realizată din fondurile proprii ale spitalului, cu sprijinul Consiliului Județean Suceava, și are ca principal obiectiv reducerea aglomerației din zona Spitalului Nou, oferind condiții mai bune de acces și staționare pentru pacienți și aparținători.
„Din respect pentru pacient și familia acestuia, am implementat un sistem care permite aducerea persoanei bolnave sau însoțite cu mașina până în fața Ambulatoriului sau a Unității de Primiri Urgențe, urmând ca șoferul să parcheze ulterior în noua parcare”, a declarat dr. Monica Terteliu, purtător de cuvânt al spitalului.
Reprezentanții unității medicale consideră că această măsură va contribui semnificativ la fluidizarea traficului în curtea spitalului și la îmbunătățirea experienței pacienților care ajung zilnic în instituție.

Declarație de presă: „Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou Suceava, Doctor Ionuț Mircea Jurchis Irimie anunță finalizarea și darea în folosință a unei noi parcări provizorii cu o capacitate de 220 de locuri, situată în incinta Spitalului Vechi.

Această investiție a fost realizată din fondurile proprii ale spitalului, cu sprijinul Consiliului Județean Suceava și are ca scop decongestionarea traficului și a aglomerației din parcarea Spitalului Nou, oferind astfel condiții mai bune pentru pacienți și aparținători.

În spiritul respectului față de pacient și familie, am gândit un sistem prin care persoana care are nevoie de transport și însoțitor să poată fi adusă cu mașina până în fața Ambulatoriului sau a Unității de Primiri Urgențe urmând ca șoferul să parcheze ulterior în noua parcare.

Considerăm că această măsură va contribui semnificativ la fluidizarea accesului în curtea spitalului și la creșterea confortului celor care ne trec pragul zilnic”, a transmis dr. Monica Terteliu, SJU Suceava.
Jurnal FM 