Horia Ungureanu, prozator și profesor român
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 3, 2025
Horia Ungureanu, (n. 3 septembrie 1939, Șiria, județul Arad) – pseudonim literar al lui Horea-Iancu Ungurean), a fost un prozator și profesor român.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/write-communication-ink-pen-2163261
Horia Ungureanu s-a născut în comuna Șiria, județul Arad. Tatăl său, Constantin Victor Ungurean, a fost preot, arestat în 1953 pentru că a refuzat să tragă clopotele bisericii la moartea lui Stalin. A fost condamnat la doi ani de detenție, iar după eliberare a fost mutat succesiv în mai multe parohii (Sântana, Târnova, Dud), până la decesul său în 1960, cauzat de starea de sănătate deteriorată în urma închisorii. Mama, Victoria Floare, casnică, a fost nevoită să desfășoare activități ocazionale pentru a-și putea susține copiii la școală.
Studii:
- Școala primară în satul Drauț (1946–1950)
- Gimnaziul în Galșa (1950–1953)
- Liceul „Moise Nicoară” din Arad (1953–1956)
- Facultatea de Istorie-Geografie, Universitatea din Timișoara (1965–1969)
Activitate profesională:
A fost profesor la Școala Specială din Macea, director al Școlii Speciale din Șiria, inspector școlar, apoi profesor și director al Școlii Speciale din Arad.
A debutat cu proză în revista Tribuna din Cluj, nr. 22/1973. Debutul editorial are loc în 1976, cu volumul Ochiul zilei de ieri, care a primit Premiul de debut al Editurii Eminescu. A colaborat cu numeroase reviste literare: Tribuna, Orizont, Luceafărul, Vatra, Steaua, Familia, Aradul literar, Arca, România literară, Oglinzi paralele (Nădlac).
A participat la antologii de proză și a coordonat volumul Puzzle – o panoramă a scriitorilor arădeni de azi (Editura Mirador, 2007).
Premii literare:
- Premiul de debut al Editurii Eminescu (1975)
- Premiul Filialei Arad a Uniunii Scriitorilor (1999) pentru volumul Matei și Maria
Membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1980.
Volume publicate:
- Ochiul zilei de ieri, Editura Eminescu, București, 1976
- Orele orașului Arad (în colaborare), Editura Eminescu, 1978
- Vara bunei speranțe, Editura Eminescu, București, 1979
- Răzbunare ratată, Editura Eminescu, București, 1982
- Firul de iarbă, Editura Eminescu, București, 1986
- Fântâna. Matei și Maria, Editura Mirador, Arad, 1999
- Podul de piatră (proză, antologie de autor), Editura Mirador, Arad, 2009
- Umbre (proză, antologie de autor), Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011
- În numele tatălui (poem), Editura Mirador, 2013
- În numele tatălui (reeditare), Editura TipoMoldova, 2014 (colecția „Opera omnia – poezie contemporană”)
- A Threefold Loneliness (poeme, în limba engleză, în colaborare), Editura Publish America, Baltimore, 2014.
Jurnal FM 