G. Dem. Teodorescu, scriitor, folclorist și om politic român
#Postat de Carmen Vintu on august 25, 2025
G. Dem. Teodorescu (pseudonim Ghedem, n. 25 august 1849, București – d. 17 august 1900, București) a fost scriitor, folclorist și om politic român, ministru al Instrucțiunii Publice. Este cunoscut mai ales prin lucrarea sa fundamentală, Poezii populare române (1885), o colecție de referință pentru studiul folclorului românesc.
A urmat școala primară și liceul la București, unde în 1867 s-a angajat la Departamentul Cultelor și Instrucțiunii Publice. După obținerea bacalaureatului (1868), s-a înscris la Facultatea de Litere din București, urmând în paralel cursuri la Conservator, pe care le-a absolvit în 1870. În 1869 a fondat, alături de alți studenți, Societatea românismului, în care a activat ca secretar.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Dem_Teodorescu#/media/Fișier:G.Dem_Teodorescu-_Foto01.jpg
Între 1868–1875 a fost corector, reporter, traducător și redactor la ziarul Românul. În 1875 a plecat la Paris, unde a urmat Facultatea de Litere a Universității Sorbona, obținând licența în 1877. Revenit în țară, a predat latina și apoi limba română la Liceul „Matei Basarab” din București. Între 1895 și 1899 a fost director al Fundației Universitare „Carol I”. A colaborat la publicațiile Binele Public, România și Ghimpele.
Pe plan politic, a participat la negocierile pentru răscumpărarea prizonierilor turci alături de Dumitru Brătianu. A fost membru al „Opoziției Unite” și deputat în 1881, 1891 și 1895. Între 20 februarie și 27 noiembrie 1891 a deținut funcția de ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor. A încetat din viață la București, la 17 august 1900.
A publicat poezie, studii de literatură, istorie literară și folclor, cu accent pe proverbe, colinde și tradiții populare. Printre cele mai importante lucrări se numără:
- Cercetări asupra proverbelor române (1877)
- Noțiuni despre colinde (1879)
- Tratat de versificare latină, vol. I (1879, Prozodia), vol. II (1880, Metrica)
- Viața și operele lui Eufrosin Poteca (1883)
- Poezii populare române (1885)
- Operele lui Anton Pann (1891–1893)
- Istoria literaturii latine (1891)
- Istoria filosofiei antice (1893)
- Cronica din Nürnberg: 1493 (1893).
Jurnal FM 