Dumitru Enescu, inginer geofizician și profesor universitar român

Dumitru Enescu (21 iunie 1930, Drajna de Sus, Prahova – 12 august 2012) a fost un inginer geofizician și profesor universitar român, ales membru de onoare al Academiei Române în 2011. Este recunoscut ca un pionier în dezvoltarea seismologiei în România.
S-a născut în satul Drajna de Sus, fiul lui Neculai și Eugenia Enescu. A urmat Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, apoi Facultatea de Geologie, Secția Geofizică, la Institutul de Mine din București, pe care a absolvit-o în 1954.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Enescu#/media/Fișier:Dumitru_Enescu.png

În 1955 a început să lucreze la Întreprinderea de Prospecțiuni Geologice, iar din 1957 s-a transferat la Secția de Seismologie a Academiei Române, instituție ce a trecut prin mai multe reorganizări (Institutul de Geofizică Aplicată, Institutul Geologic al României, Centrul de Fizica Pământului, Institutul Național pentru Fizica Pământului și, din 1996, INCDFP). A ocupat funcții de la cercetător științific la director general al INCDFP între 1990 și 2000.

A obținut doctoratul în 1961 cu teza „Studiul și aplicațiile undelor seismice secundare înregistrate la unele cutremure din Vrancea”, sub coordonarea academicianului Gheorghe Demetrescu. A devenit doctor docent în 1972 și a urmat stagii de specializare la Praga (1964) și Karlsruhe (1977).

Paralel cu cercetarea, a fost și profesor universitar, ocupând posturi de asistent și conferențiar la Facultatea de Geologie din București și ulterior conducător de doctorat, coordonând peste 30 de teze. A fost profesor asociat și la Facultatea de Fizică din București.

În 1957 s-a căsătorit cu inginerul Corina Enescu, iar fiul lor, Bogdan Dumitru Enescu, este conferențiar universitar în seismologie la Universitatea din Kyoto.

Dumitru Enescu a decedat pe 12 august 2012.

Dumitru Enescu a fost unul dintre cei mai importanți cercetători români în domeniul seismologiei, cu contribuții esențiale în:

• Studiul mecanismului cutremurelor din Vrancea și zona mediteraneană alpină;
• Elaborarea unor metode de estimare a energiei seismice și primul model probabilistic pentru predicția pe termen lung a cutremurelor vrâncene;
• Studiul hazardului și riscului seismic în România;
• Investigarea structurii crustei și litosferei românești;
• Evaluarea influenței activității seismice asupra amplasamentului centralei nucleare de la Cernavodă;
• Dezvoltarea unei metode originale pentru determinarea efectului seismic al exploziilor industriale.

A publicat peste 180 de lucrări științifice și cinci volume de sinteză, printre care „Prospecțiuni geofizice” (1965) și „Cutremurul de pământ din România din 4 martie 1977” (1982). A colaborat strâns cu profesorul Liviu Constantinescu, cu care a publicat „Cutremurele din Vrancea în cadru științific și tehnologic” (1985).

A fost recompensat cu premii importante, inclusiv premiile Academiei Române „Grigore Cobălcescu” (1972) și „Aurel Vlaicu” (1983), premiul Societății Geofizicienilor Exploratori din SUA, diploma de excelență a Agenției Naționale pentru Știință, Tehnologie și Inovare (2000) și Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler (2000).

A făcut parte din Comisia Europeană de Seismologie, Consiliul de Guvernare al Centrului Internațional de Seismologie din Marea Britanie și Comitetul Național de Geodezie și Geofizică din România. În 2011 a devenit membru de onoare al Academiei Române.