Grigore Popa, filosof, antropolog, istoric al filosofiei, eseist, traducător și publicist român

Grigore Popa, (n. 31 iulie 1910, Podeni, Cluj – d. 23 septembrie 1994, București), a fost un filosof, antropolog, istoric al filosofiei, eseist, traducător și publicist român. Grigore Popa a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Cluj. Între 1936 și 1937 a fost bursier al Școlii Române din Paris, iar în 1939 a obținut titlul de doctor în filosofie. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial a predat la un liceu din Sibiu și a fost asistent al profesorului D.D. Roșca la Facultatea de Filosofie din Cluj, refugiată temporar la Sibiu.

Sursa foto: https://pixabay.com/illustrations/pen-poetry-write-book-writer-poem-5321624

După 1945, regimul politic l-a exclus din învățământ, iar între 1945 și 1964 a fost închis în mai multe rânduri, din motive politice. Ulterior, a activat ca psiholog la Regionala Cluj a Căilor Ferate Române, la Centrul de Reumatologie și ca cercetător principal la Institutul de Medicină și Farmacie din București.

Înainte de instaurarea regimului comunist, a colaborat la revistele Gândirea, Revista Fundațiilor Regale, Luceafărul, Dacia, Saeculum. După 1965, și-a reluat activitatea publicistică în reviste precum Secolul 20, Cronica, Viața Românească, Familia ș.a. A tradus Estetica lui Theodor Lipps și a semnat prefețe pentru volume din colecția „Biblioteca de artă” a Editurii Meridiane.

Eseurile sale exprimă o viziune spiritualistă, abordând teme precum stilurile de viață, valorile, tradiția, credința, înțelepciunea, moartea. Este vizibilă influența gândirii lui Kierkegaard, Lucian Blaga, D.D. Roșca și Nae Ionescu. În analiza stilurilor de viață (românesc, ardelenesc, ortodox, indic, european, elenic, romanic, germanic, anglo-saxon, rus), Popa aplică conceptele blagiene despre matricea stilistică, în timp ce viziunea sa despre comunitate are accente religios-metafizice, în linia lui Nae Ionescu.

O lucrare de referință este Jurnalul metafizic (publicat postum), în care elaborează o antropologie filosofică axată pe o etică creștin-filosofică, o filosofie a culturii și o reevaluare a culturii române prin prisma ideii de autohtonizare (inspirată de Vasile Băncilă).

O a doua direcție majoră este exegeza operelor lui Pascal și Kierkegaard, precum și reflecția asupra filosofiei contemporane. În acest cadru, Grigore Popa propune distincții terminologice și conceptuale:

• între filosofia existențială (orientată spre „a fi” și spre angajamentul interior) și filosofia existenței (comentariu asupra experienței existențiale, specific gândirii lui Heidegger sau Jaspers);
• introduce termeni originali, precum cenzura imanentă (cunoașterea indirectă a lui Dumnezeu) și personanța transcendenței (manifestarea divinității în condiția umană);
• identifică în opera celor doi filosofi „elemente vii” care îi conferă durabilitate: realismul moral și spiritual al lui Pascal, dorința de depășire, de autoedificare și de mărturisire a adevărului la Kierkegaard.

Popa analizează și influențele filosofiei pascaliene și kierkegaardiene asupra gândirii moderne, de la Kant și Hegel până la teologia lui Karl Barth, ontologia lui Heidegger, filosofia existențială a lui Jaspers, și până la Berdiaev, Chestov, Freud, Marcel, Jean Wahl sau Louis Lavelle.

Referitor la filosofia contemporană, el consideră că aceasta tinde spre o „renaștere metafizică”, în care ontologia capătă un rol central. Credința revine astfel în discursul filosofic într-o formă rafinată conceptual, aproape liturgică.

Lucrări principale

Cărți publicate:

• Inteligenţa socială şi psihologia conducătorului (1934)
• L’actualité de Pascal (1937)
• Stiluri de viaţă (1937)
• Existenţă şi adevăr la Sören Kierkegaard (1940, reeditată în 1998 cu prefață de Achim Mihu)
• Invitaţii la Frumos, Poezie, Credinţă, Înţelepciune, Metafizică, Moarte, Aventură… (1941)
• Prezenţa divină în filosofia contemporană (1942)
• Existenţialismul (1943)
• În duhul ortodoxiei naţionale (1942)
• Itinerar spiritual (1943)
• Peisaj ardelean (1943)
• Jurnal metafizic (1998, ediție îngrijită de Marin Diaconu)

Articole remarcabile:

• „Pentru o filosofie românească” (Meşterul Manole, 1939)
• „Puterile cuvântului” (Meşterul Manole, 1939)

Literatură secundară

Studii și recenzii:

• Dumitru Micu, „Gândirea” şi gândirismul (1975)
• Gheorghe Epure, „Ortodoxismul gândirist”, în Istoria filosofiei româneşti, vol. II (1980)
• Marin Diaconu, „Notă introductivă la Jurnalul metafizic” (1995), necrolog în Revista de filosofie (1995)
• Mădălina Diaconu, „Die Kierkegaard-Rezeption in Rumänien”, Revue roumaine de philosophie (2001)

Cronici culturale:

• Nichifor Crainic despre Stiluri de viaţă (Gândirea, 1938)
• Constantin Micu despre Existenţă şi adevăr la Kierkegaard (Meşterul Manole, 1941)
• Mihai Niculescu despre Invitaţii… (Universul literar, 1942)
• Petru P. Ionescu despre Itinerar spiritual (Gândirea, 1943)
• Horia Stanca, „În amintirea lui Grigore Popa” (Jurnalul literar, 1996)

Prefețe:

• Marin Diaconu, „Jurnalul filosofic ca dialog cu ideea” (în ediția Jurnalului metafizic).