Victor Iancu, prozator, dramaturg și lingvist român

Victor Iancu, (25 martie 1936, Agârbiciu, județul Cluj – 21 iunie 2008, Baia Mare), a fost un prozator, dramaturg și lingvist român. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj în 1960, obținând titlul de doctor în filologie în 1967.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/ink-pen-write-ink-office-3958737/

Victor Iancu a publicat numeroase volume, abordând atât domeniul științific, cât și cel literar:

• Lingvistică și filologie:
  Palatalizarea dentalelor în limba română (1975),
  Limbaj cotidian și rostire literară (1977),
  Limbă și rostire românească, ieri și azi (1996),
  Cum vorbesc românii din Ungaria (1994),
  Dicționar de ortograme (1994, în colaborare),
  Istoria limbii române. Privire sintetică (2000).
• Literatură și eseistică:
  Italia posibilă (1978),
  Pământ-cosmos și retur (1980, în colaborare),
  Fabule cu morală și fără… (1981, în colaborare),
  Întrebări în asfințit (1983),
  Jurnal involuntar (2000),
  Istoria pierdută a României postdecembriste (2000),
  Pentru o cultură a păcii, democrației și toleranței în România (2000),
  De la revoluție la restaurație (1994).
• Romane:
  Drum de piatră (1986),
  Pământul negru (1988),
  Pensiunea Barbagia (1992),
  Blândul Dracula (2002),
  Culorile Purgatoriului (2006).
• Teatru:
  Avram Iancu, trilogie dramatică (1995),
  Patul, comedie (2004).

De asemenea, a tradus piesa Școala dictatorilor de Ignazio Silone (1992).

Pentru contribuțiile sale în domeniul filologiei, a primit Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române în anul 1985.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.