Current track

Title

Artist


Podul peste Pârâul Ighiș din Mediaș, redeschis circulației după finalizarea lucrărilor de reabilitare (video)

#Postat de on iunie 19, 2025

La data de 19 iunie 2025, a avut loc recepția finală a Podului peste Pârâul Ighiș din Mediaș, în prezența primarului Gheorghe Roman, a comisiei de recepție și a constructorului. Noul pod, cu o deschidere de 7 m și lungimea de 14 m, are două benzi auto de câte 3 m, un trotuar de 1 m, o pistă pentru biciclete de 2 m și parapeți de protecție. Proiectul are ca scop modernizarea infrastructurii și creșterea siguranței circulației.

Primarul a subliniat că lucrările au fost finalizate conform etapelor asumate și a mulțumit echipei implicate.

VIDEO

Primăria Mediaș a comunicat: „Reabilitare pod peste pârâul Ighiș

            Astăzi, 19 iunie 2025, Primarul municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman, comisia de recepție și reprezentanții constructorului au fost prezenți la recepția la termen a Podului peste Pârâul Ighiș, situat pe strada cu același nume din localitatea Mediaș.

            Podul nou s-a executat din plăci de oțel ondulat, cu o deschidere de 7 m  și o lungime de 14 m. Lățimea carosabilului însumează 6 m, a câte 3 m pentru două fire de circulație auto. De asemenea, a fost amenajat trotuarul, pe o parte, cu o lățime de 1 m și au fost amplasați parapeți metalici (unul carosabil și unul pietonal) pe ambele părți. Pista pentru biciclete are lățimea de 2 m.

            Scopul acestei investiții este de a oferi o infrastructură în conformitate cu standardele în vigoare, de a asigura confortul și siguranța circulației și de a moderniza infrastructura rutieră în zona respectivă.

            „Spun mereu că pe etape toate investițiile pe care le-am început vor fi finalizate. Podul peste pârâul Ighiș este o astfel de investiție, iar, de astăzi, întreg traseul este pus în circulație. Nu pot decât să le mulțumesc celor care au lucrat la acest proiect ca medieșenii să se bucure de acest traseu pus, din nou, în circulație“ a declarat Primarul municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman”.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *