Mircea Damian, prozator și jurnalist român

Mircea Damian (pseudonimul literar al lui Constantin Mătușa; n. 14 martie 1899 – d. 16 iunie 1948) a fost un prozator și jurnalist român.

Născut în satul Izvoru, județul Olt, Damian a urmat școala primară în localitatea natală, apoi liceul la Slatina. A dus o viață dezordonată și nomadă, trăind dintr-o zi în alta și rătăcind din oraș în oraș (Bistrița, Dej, Bacău, Galați, Constanța), unde a fondat sau colaborat la diverse publicații obscure. În cele din urmă s-a stabilit la București, unde a lucrat ca redactor la mai multe reviste și a înființat propria publicație, Vitrina literară (1929–1934), pe care a condus-o. A devenit cunoscut ca polemist talentat și a abordat și proza umoristică, fiind bine primit în cercul literar Sburătorul. Totuși, în Istoria literaturii române contemporane, Eugen Lovinescu i-a oferit o apreciere mai rezervată.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/ink-pen-fountain-pen-ink-write-1393977/

Debutul editorial a avut loc în 1929 cu volumul Eu sau frate-meu?!…, o colecție de schițe umoristice. A mai publicat două volume similare: Două și-un cățel (1933) și Bolșevicul (1936), acesta din urmă având un caracter retrospectiv. A scris și în registrul reportajului literar: Celula nr. 13 (1932), București (1935) și Rogojina (1945). Romanele sale se încadrează în genul jurnalului sau al confesiunii: De-a curmezișul (1935) și Gheorghe I. Marin (1937). Doar romanul Om (1936) are pretenții literare mai ridicate, însă povestea de dragoste din centrul său este considerată artificială, mai ales prin pasaje lirice forțate.

Spre sfârșitul vieții, s-a reîntors la jurnalism, conducând ziarele București (1941) și Fapta (1945–1947). În mai 1941, publicația București a fost suspendată de Nichifor Crainic, ministru al propagandei în regimul Antonescu, din cauza orientării sale pro-democratice. Damian a trimis un protest sub formă de telegramă, pe care Crainic a considerat-o ofensatoare și calomnioasă. Drept urmare, a fost trimis în fața procurorilor militari, condamnat la un an de închisoare pentru insultarea autorităților publice și și-a ispășit întreaga pedeapsă. Experiența detenției la închisoarea Văcărești a fost transpusă în cartea Rogojina.

În anul 1933 a fost distins cu premiul Societății Scriitorilor Români. A încetat din viață în 1948, în urma unui cancer la gât.