Amilcar P. Vasiliu, inginer agronom, profesor universitar, cercetător și academician român

Amilcar P. Vasiliu (n. 1 iunie 1900, Craiova – d. 21 iunie 1994, București) a fost un reputat inginer agronom, profesor universitar, cercetător și academician român, membru titular al Academiei Române din 1963 și al Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS). A fost una dintre personalitățile de seamă ale științei agricole românești, contribuind decisiv la dezvoltarea agrotehnicii, fiziologiei vegetale și zonării agricole. A fondat mai multe reviste de specialitate și a publicat peste 530 de lucrări științifice, inclusiv o monografie de referință despre Ion Ionescu de la Brad. A fost distins cu Ordinul Muncii în anii 1957 și 1963. O stradă din comuna Ivești (județul Galați) îi poartă astăzi numele.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Amilcar_Vasiliu#/media/Fișier:Amilcar_P._Vasiliu.jpg

Originar din Craiova, Amilcar Vasiliu provenea din comuna Calopăr (județul Dolj). După absolvirea ciclului primar, a urmat liceul în mai multe orașe, luând bacalaureatul la Iași în 1921. A urmat apoi Academia de Cooperație din București (1921–1923), iar ulterior Facultatea de Agricultură din Cluj, pe care a absolvit-o în 1927 ca șef de promoție.

Între 1927 și 1929, s-a specializat în fizica solului și fiziologia vegetală la Universitatea Königsberg, sub îndrumarea profesorului A. E. Mitscherlich, obținând doctoratul în 1932, cu distincția Magna cum laude. Ulterior, a continuat pregătirea științifică la Praga, Zürich și München, în domenii precum agrotehnica și fizica solului.

După o perioadă ca profesor la Școala de Agricultură din Roman (1927–1928), s-a întors la Cluj ca asistent universitar la catedra de Agrotehnică. A devenit șef de lucrări în 1933, conferențiar în 1940 și profesor titular în 1941. Din 1949 s-a stabilit la București, unde a activat în cadrul Institutului de Cercetări Agronomice al României (ICAR) și la Institutul Agronomic „N. Bălcescu”, ca profesor și cercetător. A decedat la 21 iunie 1994, la vârsta de 94 de ani.

Amilcar Vasiliu a fost un promotor al cercetării moderne în agrotehnică și fiziologia plantelor. A efectuat cercetări importante privind fertilizarea solului, consumul de apă al plantelor, clasificarea și bonitarea terenurilor agricole, precum și zonarea științifică a producției agricole. Între 1935 și 1939, a organizat unul dintre primele câmpuri experimentale din România, la herghelia Bondița. În anii 1950, a coordonat programe de cercetare privind sortimentul de îngrășăminte adecvat agriculturii românești, iar între 1953 și 1957 a fost implicat în programul național de zonare agricolă.

Printre lucrările sale de referință se numără studiul Ein Beitrag zum Wasserverbrauch unserer Kulturpflanzen (1932), citat în publicații internaționale, precum și tratatul Asolamente raționale (1959), bazat pe peste 100 de surse bibliografice. A participat la elaborarea Manualului inginerului agronom, semnând capitolul de agrotehnică în edițiile din 1952, 1958 și 1967.

Ca dascăl, a fost o prezență constantă în viața academică, pregătind generații de studenți și doctoranzi. A susținut cursuri în toată țara, inclusiv pentru cadrele didactice din mediul rural, și a elaborat metode de clasificare a solurilor folosite timp de decenii în Transilvania și Banat. Cursul său de Agrologie (1948) a fost considerat un punct de referință în învățământul agronomic.

Amilcar Vasiliu a fondat și condus mai multe reviste agricole de impact: Pământul și planta (1933), Cooperația nouă, Agricultura nouă (1936), Probleme agricole (1949–1951), Drumul nou (1952) și Analele ICAR. A fost colaborator la Dicționarul enciclopedic român (1958–1966) și membru în colectivul de redacție al Marii Enciclopedii Agricole a României (1937), contribuind cu articole însumând circa 500 de pagini. Monografia sa despre Ion Ionescu de la Brad a fost un model de rigoare științifică și a sprijinit publicarea Operelor agricole ale acestuia în 1968.

Distincții și recunoaștere

• Ordinul Muncii, clasa a III-a (1957)
• Ordinul Muncii (1963)
• Titlul de doctor docent (1965)
• Membru corespondent al Academiei Române (1955), membru titular (1963), secretar științific al Secției de Științe Agricole
• Membru de onoare al ASAS (1979)
• Președinte de onoare al Societății Inginerilor Agronomi din România (1990).

Lucrări selectate

• Cultura cerealelor, Partea I, 1932
• Clasificarea și filogenia grânelor, 1933
• Asolamente raționale, 1959
• Curs de agrologie, 1948
• Influența lucrărilor solului asupra producției de porumb, 1960
• Ion Ionescu de la Brad. Înaintaș al agriculturii românești, 1991
• Contribuții în revistele Pământul și planta, Probleme agricole, Analele ICAR.