Alexandru Bădăuță, prozator, memorialist și eseist român

Alexandru Bădăuță (n. 14 iunie 1901, Zâmbreasca, județul Teleorman – d. 18 mai 1983, București) a fost un prozator, memorialist și eseist român, cunoscut pentru contribuțiile sale în promovarea turismului și culturii naționale, precum și pentru activitatea publicistică și literară.

S-a născut într-o familie de agricultori, fiind fiul lui Constantin și al Elenei Bădăuță (născută Popescu). A urmat școala primară în satul natal, apoi Liceul „I.C. Brătianu” din Pitești (1912–1921). A continuat studiile la École de Versailles, în Franța, și la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1930.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Bădăuță#/media/Fișier:Alexandru_Bădăuță.jpg

A lucrat mai întâi ca funcționar în Ministerul Finanțelor (1922–1925), apoi a ocupat funcții importante în Ministerul Propagandei Naționale: șef al Serviciului Propagandei Turistice, director și, ulterior, secretar general al Departamentului Propagandei Românești.

În această calitate, a avut un rol esențial în dezvoltarea cinematografiei documentare românești și a înființat Oficiul Național de Turism în 1936. A organizat numeroase expoziții românești în străinătate și a elaborat ghiduri și albume de promovare turistică, precum: România (1933, în colaborare), Arta populară românească (1936), Guide de la Roumanie (1940) – distins cu Premiul Năsturel-Herescu al Academiei Române –, și Munții României (1942). În 1936, a popularizat pentru prima dată în presă megalitul cunoscut azi sub numele de Sfinxul din Bucegi, denumire care fusese folosită anterior într-un articol din Buletinul Alpin (1935).

După instaurarea regimului comunist, în 1944, Alexandru Bădăuță a fost epurat din presă și a suferit diverse privațiuni, inclusiv o condamnare la închisoare.

Pe lângă activitatea sa administrativă și culturală, Alexandru Bădăuță a fost un prolific publicist, critic literar și eseist. A debutat literar în 1919 cu pastelul Morarul, apărut în revista Nufărul din Alexandria. A publicat apoi proze și articole în publicații precum Muguri, Foaia tinerimii, Cugetul românesc, Ramuri, Gândirea, România literară, Universul literar, Cele trei Crișuri, L’Europe orientale (Paris) ș.a.

A ocupat funcții editoriale importante: secretar de redacție la Cugetul românesc (1923–1924), Buletinul cultural (1925–1928), Viața literară (1926–1932) și Gândirea (1928–1931).

Volume publicate (selecție)

• Beethoven (1927) – eseuri
• Note literare (1928) – cronici și foiletoane critice
• Priveliști românești (1932) – evocări de peisaje din România
• Ghidul balneo-climateric al României (1932, în română și franceză)
• România. Natură, clădiri, viață populară (1933, Leipzig – în colaborare cu Kurt Hielscher)
• Ghidul Bucureștilor (1935, în colaborare cu Alexandru Cicio Pop)
• Les Roumains (Paris, 1937), Vestiges archéologiques de Roumanie, Les monuments historiques de Roumanie
• România la lucru (1940), Munții României (1942)
• Icoane argeșene (1944) – amintiri din copilărie și adolescență, în notă sentimentală și anecdotică
• O carte trăită. Amintiri din timpul primului război mondial (1977) – evocări de atmosferă și personaje din perioada Primului Război Mondial.

Ultima sa apariție editorială, Priveliști românești, a fost reeditată în 1983, cu un cuvânt înainte de Șerban Cioculescu și o postfață de Mircea Dumitrescu.

Distincții

• Ordinul „Coroana României”, în grad de Mare Ofițer (24 noiembrie 1941).