La data de 18 mai 1388 a avut loc sfințirea bisericii mari a mănăstirii Cozia

Situată la poalele Munților Cozia, pe malul râului Olt, în localitatea Călimănești (județul Vâlcea), Mănăstirea Cozia este unul dintre cele mai cunoscute și vizitate lăcașuri monahale din România. Ctitorită de voievodul Mircea cel Bătrân, biserica mănăstirii a fost sfințită la 18 mai 1388. Construită ca o adevărată cetate, mănăstirea a fost gândită drept necropolă domnească.

2006 0610CoziaExterior20565

Vezi informații despre autor

• CC BY-SA 3.0
• Fișier:2006 0610CoziaExterior20565.JPG
• Încărcată: 23 august 2013

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mănăstirea_Cozia#/media/Fișier:2006_0610CoziaExterior20565.JPG

Regiunea Vâlcii are o veche tradiție ascetică. Multe locuri din jurul Coziei au fost, de-a lungul secolelor, refugii pentru călugări, dovedind că viața duhovnicească a fost înfloritoare încă din vremuri străvechi.

În vremea Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, mănăstirea se afla într-o stare avansată de degradare. Cu sprijinul paharnicului Șerban Cantacuzino și binecuvântarea Sfântului Antim Ivireanul, între 1705–1708 au fost restaurate clădirile, repictate naosul și altarul, și s-a adăugat pridvorul în stil brâncovenesc. Egumenul Ioan de la Hurezi a construit ulterior un paraclis cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților”.

Poetul Grigore Alexandrescu a numit Cozia „umbra lui Mircea”, sugerând puternica amprentă a domnitorului asupra locului. Mănăstirea a fost de nenumărate ori restaurată după distrugeri cauzate de războaie, incendii sau neglijență, datorită eforturilor unor domnitori precum Neagoe Basarab, Radu Paisie, Gheorghe Bibescu, dar și ale patriarhului Justinian Marina în secolul XX.

Cozia nu a fost doar un centru religios, ci și unul cultural. Încă din 1415, funcționa aici o școală mănăstirească condusă de starețul Sofronie. Logofătul Filos, apropiat al lui Mircea cel Bătrân, este considerat primul poet român pentru versurile și imnurile sale religioase. În secolul al XVII-lea, Mardarie Cozianul a scris un lexicon slavo-român pentru uzul elevilor.

Biserica mare, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost construită între 1387–1391, cu influențe arhitecturale de la mănăstirea Iviron de pe Muntele Athos. Decorațiunile exterioare – rozete de piatră, alternanță de cărămidă și piatră, stil bizantin – sunt specifice Școlii Morava din Serbia, ceea ce sugerează implicarea unor meșteri sârbi. Pisania originală atestă contribuția lui Constantin Brâncoveanu la refacerea mănăstirii în 1707.

În timpul ocupației austriece, Cozia a fost fortăreață. A fost transformată în pușcărie (1879–1893), fapt criticat de Mihai Eminescu. În Primul Război Mondial, mănăstirea a fost folosită ca grajd militar. În 1938, osemintele lui Mircea cel Bătrân au fost reînhumate solemn, în prezența unor mari personalități ale vremii.

Aproape de mănăstirea principală se află Bolnița „Sfinții Apostoli”, ridicată de Radu Paisie între 1535–1545. Pictura interioară, realizată în 1542–1543, este o mărturie artistică valoroasă.

Mănăstirea Cozia rămâne un simbol al credinței, culturii și rezistenței românești. Monument istoric de referință, cu o vechime de peste 630 de ani, continuă să atragă pelerini și turiști, oferind o oază de liniște și o lecție de istorie vie, la umbra binecuvântată a munților și a memoriei lui Mircea cel Bătrân.