Mihail Magiari, avocat și traducător român

Mihail Magiari, (14 mai 1901, Salonic, Imperiul Otoman – 4 noiembrie 1983, București, România), a fost un avocat, traducător, antreprenor și membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Mihail Magiari a fost o personalitate complexă a culturii și societății românești, cunoscut ca avocat, om politic, întreprinzător și, mai ales, ca traducător din limba bulgară. A fost membru titular al Uniunii Scriitorilor din România și unul dintre cei care au adus literatura bulgară în atenția publicului românesc.
Născut într-o familie macedo-română înstărită din Salonic, Mihail Magiari era fiul lui Ion Magiari, antreprenor în construcții, și al Nataliei Mara. Bunicul său, Mihai Magiari, a fost bancher și comerciant. Familia a avut cinci copii, toți activi în domenii culturale și intelectuale, printre care:

• Grigore Magiari, bariton și co-fondator al companiei de operă din Iași,
• Pandora, căsătorită cu filologul Nuși Tulliu,
• Marica, soția academicianului Pericle Papahagi,
• Constantin (Cociu), decedat timpuriu,
• și Mihail, care va deveni figura centrală a acestei biografii.

Sursa foto: AI
În urma celui de-Al Doilea Război Balcanic (1913), familia Magiari s-a alăturat valului de aromâni care s-au stabilit în România. Războiul Mondial le-a deturnat traseul, împingându-i temporar în Rusia, la Ecaterinograd, iar apoi la Silistra, în Dobrogea de Sud.

La Silistra, Mihail Magiari, absolvent al studiilor de drept și științe economice, a deschis un birou de avocatură și s-a remarcat rapid prin competență. În perioada interbelică a fost numit prefect al județului Durostor, în timpul guvernării lui Octavian Goga. A devenit un latifundiar prosper, cultivând bumbac și cereale pe sute de hectare.
Odată cu cedarea Cadrilaterului în 1940, în urma Tratatului de la Craiova, Mihail Magiari a fost forțat să-și abandoneze proprietățile și să se refugieze la București. A urmat o perioadă de reconstrucție profesională: în 1942, a preluat administrarea morii statului din Piatra Neamț și a deschis o afacere în domeniul lemnului, fondând și ziarul local Ceahlăul, care continuă să apară și astăzi.

În 1944, odată cu înaintarea trupelor sovietice, a părăsit Piatra Neamț și a traversat Carpații pe jos, ajungând în cele din urmă la București.
După instaurarea comunismului, activitatea lui economică și politică a fost considerată incompatibilă cu noile ideologii. În ciuda dificultăților, și-a susținut în 1947 doctoratul în drept și științe economice, cu o teză despre Capitalul lui Karl Marx.
În anii următori, lipsit de alte oportunități, Mihail Magiari s-a dedicat traducerii literare, remarcându-se prin traducerile din literatura bulgară. A devenit membru al Fondului Literar și ulterior membru titular al Uniunii Scriitorilor din România.

A tradus romane, poezii, eseuri și piese de teatru, popularizând în România scriitori precum Dora Gabe, Bogumil Rainov, Anton Doncev, Iordan Radicikov și Elisaveta Bagreana. Unele dintre traducerile sale au fost montate pe scenele teatrelor din Brașov și Cluj. A redactat prefețe și cronologii pentru multe dintre lucrările traduse.
A tradus:

• Vremuri de răscruce de Anton Doncev
• Desene pe stânci de Iordan Radicikov
• Marea plictiseală de Bogumil Rainov
• Vișinul înflorit de Dora Gabe
• Ancora rămâne în adânc de Nikolai Pavlov
• Enigma Văii Albe – antologie S.F.

A editat:

• Vânătorul cel viteaz și Frumoasa Pământului, o culegere de basme aromânești semnată de Pericle Papahagi

Viața personală
Mihail Magiari a fost căsătorit peste 50 de ani cu Elena (născută Ghiuzeli), care i-a fost sprijin necondiționat. Au avut doi copii:

• George, absolvent al Institutului de Zootehnie și Medicină Veterinară
• Mariana, medic cardiolog de renume, ambii stabiliți ulterior în California.