Samuil Micu, iluminist român, teolog, istoric și promotor al culturii românești

Samuil Micu (născut Maniu Micu în anul 1745, în Sadu, județul Sibiu – decedat la 13 martie 1806, la Buda, Ungaria) a fost preot greco-catolic, cărturar iluminist, filozof, poet, traducător și istoric, membru marcant al Școlii Ardelene și luptător neobosit pentru drepturile naționale ale românilor transilvăneni.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Samuil_Micu#/media/Fișier:Samuil_Micu.jpg

Provenind dintr-o familie de preoți greco-catolici, Samuil Micu era rudă cu episcopul Inochentie Micu Klein, care i-a și influențat decisiv parcursul. A urmat studii la seminarul din Blaj, unde a devenit călugăr sub numele Samuil. Între anii 1766–1772, a studiat teologia și filosofia la Universitatea din Viena.

Revenit în Transilvania, a activat ca superior al mănăstirilor din Blaj și profesor, apoi ca duhovnic și vicerector la Colegiul „Sfânta Barbara” din Viena. A colaborat cu personalitățile marcante ale Școlii Ardelene, precum Gheorghe Șincai, Ioan Budai-Deleanu și Petru Maior.

Samuil Micu a fost autorul unei serii impresionante de lucrări istorice, religioase și lingvistice. În perioada 1773–1778, a redactat „Brevis historica notitia…”, o lucrare de referință pentru latinitatea românilor. A contribuit la redactarea „Supplex Libellus Valachorum” (1791), documentul prin care românii din Transilvania cereau recunoașterea drepturilor lor naționale.

Una dintre cele mai remarcabile realizări ale sale este traducerea Bibliei în limba română, pe baza Septuagintei, tipărită la Blaj în 1795. Această versiune a devenit un reper esențial pentru dezvoltarea limbii române literare.

A fost și primul poet român care a folosit rima albă în poemul „În sfânta și Marea Sâmbătă”. Între 1804 și 1806, a activat ca redactor și cenzor al cărților românești tipărite la Universitatea din Buda.

Opere reprezentative

• Elementa linguae Daco-Romanae (1780) – prima gramatică sistematică a limbii române
• Theologia dogmatică şi moralicească (8 vol.)
• Loghica (1799)
• Legile firei, ithica şi politica (1800)
• Dictionarium Valachico-Latinum (în lucru din 1801)
• Zeci de traduceri din autori religioși și filosofi (Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul).

Samuil Micu a fost unul dintre fondatorii culturii române moderne, punând bazele limbii române literare și ale gândirii istorice naționale. Este comemorat prin:

• străzi care îi poartă numele în numeroase orașe din România (Cluj-Napoca, Timișoara, București etc.)
• școli și instituții de cultură
• un grup statuar alături de Gheorghe Șincai și Petru Maior, la Cluj-Napoca.

„Urât iaşte românului să nu ştie începutul său, să nu ştie neamul său, pre mai marii săi şi istoria neamului său.”
(Samuil Micu)

Samuil Micu rămâne o figură fundamentală a iluminismului românesc, un gânditor profund care a militat prin cuvânt și faptă pentru afirmarea identității și culturii românești.