Simion Pop, scriitor, jurnalist și diplomat român

Simion Pop, (25 septembrie 1930, Maramureș – 12 mai 2008, Pécs, Ungaria), a fost un scriitor, jurnalist și diplomat român, Simion Pop a fost primul ambasador al României în Ungaria după Revoluția din 1989, activând între 1990 și 1992. A fost fiul lui Teodor și al Rozalei Pop, provenind dintr-o familie simplă de țărani ortodocși, având doi frați.

Mai multe detalii

Simion Pop lucrând de la biroul său de acasă. Fotografia e făcută de nepotul său, Emanuil Pop.

Emanuil Pop – Operă proprie

• CC BY-SA 4.0
• Fișier:Simion Pop, 2001 (cropped).jpg
• Creată: 5 august 2001
• Încărcată: 8 martie 2025

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Simion_Pop#/media/Fișier:Simion_Pop,2001(cropped).jpg

A urmat liceul la Satu Mare, apoi studii universitare la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” (1950–1951) și la Academia de Științe Sociale „Ștefan Gheorghiu” (absolvită în 1968).

A debutat în 1952 în Almanahul Literar, iar în deceniile următoare a colaborat constant cu revistele Tribuna, Gazeta Literară, România liberă, Viața Românească. A fost redactor la Radiodifuziunea Română și vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor (1958–1968), apoi redactor-șef al revistei România pitorească. A semnat peste 30 de volume: romane, nuvele, poezie, eseuri și literatură de călătorie. A scris și scenarii pentru televiziune și a fost tradus în mai multe limbi.

Opere reprezentative

• Romane: Triunghiul, Criza de timp, Marșul alb, Excelența Sa
• Nuvele: Pământul spânzuratului, Afișe de bal, Sînt fiul lui Nan
• Poezie: Fotograful de îngeri, Debarcând în amurg
• Literatură de călătorie: Paralela 45 (trilogie premiată de Academia Română), Pieton în Cuba, Jurnal hellenic, Cartea Chinei, Nomad în Mesoamerica
• Eseu: Sinele-Câinele.

În perioada 1990–1992, a fost ambasador al României în Ungaria, implicându-se activ în susținerea comunității românești din această țară. A sprijinit înființarea Institutului Cultural Român la Budapesta.

Distincții

• Premii ale Academiei Române și ale Uniunii Scriitorilor
• Ordinul Meritul Cultural, clasa a III-a (1971)
• Medalia Muncii (1953), Ordinul Muncii (1964)
• Medalia Academiei Internaționale de Turism.

A fost căsătorit cu poeta Emilia Căldăraru, cu care a avut doi copii. După moartea acesteia, s-a recăsătorit cu artista Judit Nádor. Pasionat de natură și pictură, a ilustrat unele dintre propriile sale cărți. În 1968 a supraviețuit unui grav accident de mașină, eveniment care i-a inspirat romanul Criza de timp.

După pensionare, a trăit în Ungaria, în apropiere de Pécs, împreună cu soția sa. A murit în 2008 și a fost înmormântat în cimitirul ortodox al comunității românești din Gyula.