Lazăr Șăineanu, filolog, lingvist, folclorist și istoric cultural român de origine evreiască

Lazăr Șăineanu, născut Eliezer Schein pe 23 aprilie 1859 în Ploiești, a fost un filolog, lingvist, folclorist și istoric cultural român de origine evreiască. A fost un specialist în studii orientale, romanice și germanice, cunoscut mai ales pentru contribuțiile sale în domeniile filologiilor idiș și română. A avut o activitate remarcabilă în lingvistica istorică, comparatism filologic și literar, dar și în cercetarea și antologarea folclorului românesc, pe care l-a pus în relație cu tradițiile balcanice și central-est-europene, precum și cu contextul istoric mai larg al regiunii. Printre lucrările sale de referință se numără culegeri de basme și „Dicționarul universal al limbii române” (1896), lucrări care au rămas importante în literatura științifică românească.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Lazăr_Șăineanu#/media/Fișier:Lazăr_Șăineanu.jpg

Crescut în comunitatea evreiască română aflată încă în afara drepturilor cetățenești depline, Șăineanu a fost susținător al haskalei, curentul iluminist evreiesc, pledând pentru integrarea evreilor în societatea românească. Deși a solicitat în repetate rânduri naturalizarea, cererile i-au fost respinse, devenind o figură centrală într-o dispută politică între curentele antisemite și cele favorabile toleranței. În 1901, s-a mutat în Franța, unde a trăit până la sfârșitul vieții, alături de familie. A devenit recunoscut pentru studiile asupra limbii franceze mijlocii și pentru cercetările despre originea argoului. A publicat eseuri critice dedicate lui Rabelais și a fost distins cu premiul Volney de către Institutul Franței în 1908.

Născut într-o familie modestă, fiul unui pictor amator pe nume Moisi, Eliezer a fost educat încă de mic de profesori particulari și a fost admis la școală la vârsta de 10 ani. După moartea tatălui, a devenit sprijinul familiei. A urmat liceul în Ploiești și apoi în București, unde a absolvit cu o teză despre Ioan Eliad Rădulescu. A studiat la Universitatea din București, unde a fost remarcat de Hasdeu. A publicat primele studii între 1882 și 1887, în colaborare cu reviste evreiești și științifice. În 1887, a publicat lucrarea sa de absolvire, o încercare de semasiologie românească, lăudată de critici.

Datorită bursei Manoah Hillel, a putut studia la Paris cu profesori de renume precum Michel Bréal și Gaston Paris, apoi la Leipzig, unde și-a luat doctoratul. A publicat lucrări importante precum „Legenda Meșterului Manole la grecii moderni” și „Zilele împrumutate sau Zilele bătrânei”.

În Franța, s-a axat pe lingvistica evolutivă, investigarea argoului și miturile de construcție, cu accent pe mitul Meșterului Manole. A publicat studii valoroase despre metaforă în limbajul romanic și despre argoul vechi francez, lucrări care i-au adus recunoaștere internațională. Deși nu a obținut o catedră universitară în Franța, a avut un rol important în publicarea edițiilor adnotate ale operelor lui Rabelais și în cercetarea limbajului soldaților din Primul Război Mondial. Ultimele sale lucrări au tratat evoluția argoului, fonetica latină și etimologia franceză.

Lazăr Șăineanu a fost, de asemenea, un pionier al stilisticii argoului românesc, influențat de studiile asupra argoului francez. A fost căsătorit cu Cecilia (n. Samitca), cu care a avut o fiică, Elisabeta, devenită actriță sub numele Elizabeth Nizan.

Printre lucrările sale importante se numără:
– Elemente turcești în limba română (1885)
– Încercare asupra semaseologiei limbei române (1887)
– Raporturile între gramatică și logică (1891)
– Basmele române (1895)
– Istoria filologiei române (1895)
– Dicționar universal al limbii române (1896)
– Influența orientală asupra limbii și culturii române (3 vol., 1900)
– L’argot ancien, La langue de Rabelais, La Création métaphorique, Le Langage parisien au XIXe siècle și Les Sources indigènes de l’étymologie française

A murit la Paris în 1934, în urma unor complicații medicale.