Calendar Ortodox 21 aprilie 2025. A doua zi de Paști

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este un fapt istoric, pe deplin confirmat de multiple dovezi indiscutabile. Ea este plasată într-un moment precis al istoriei. Certitudinea învierii noastre o avem de la cei care L-au văzut pe Iisus Cel Înviat, care I-au pipăit rănile, au mâncat cu El și au ascultat învățăturile Sale nu doar o zi, ci patruzeci de zile.

„Puterea Învierii Lui”, cum mărturisește Sfântul Pavel, este fundamentul divin al credinței creștinilor de ieri și de astăzi. Credința în Înviere a răscolit sufletul uman, l-a luminat și i-a dăruit speranța unei vieți veșnice, nu doar pe pământ, ci și în ceruri.

Sfântul Mucenic Ianuarie

Sfântul Ianuarie, Episcopul orașului Benevento din Italia, a primit martiriul în anul 305, în timpul persecuțiilor împăratului Maximian. A fost supus unor chinuri de neimaginat, dar le-a îndurat cu răbdare, întărit de harul Duhului Sfânt.

Dumnezeu a lucrat minuni prin Sfântul Ianuarie atât în timpul vieții sale, cât și după moartea sa. Atunci când a fost aruncat în foc, „răcorit de o rouă nevăzută”, a stat în mijlocul lui fără să ardă, cântând slava lui Dumnezeu. Uimiți de această minune, persecutorii l-au smuls cu unghii de fier, dar el a rămas neclintit. După aceasta, Sfântul Ianuarie, împreună cu diaconul său Festus și citetul Desiderie, au fost închiși la Pozzuoli, lângă Napoli, alături de alți doi creștini din acea zonă.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/illustrations/%C3%AEnvierea-cruce-r%C4%83stignire-pa%C8%99ti-5019777/

A doua zi, cei șapte martiri au fost aruncați la animalele sălbatice, dar acestea nu i-au rănit. În cele din urmă, au fost uciși prin decapitare.

Creștinii din Napoli au ascuns trupurile lor și le-au înmormântat cu evlavie. Trupul Sfântului Ianuarie a fost dus în Napoli și îngropat în biserică, iar la mormântul său s-au petrecut numeroase minuni, printre care și învierea fiului unei văduve, care a revenit la viață după ce icoana Sfântului Ianuarie a fost așezată pe trupul său.

În această zi, facem pomenirea:

• Sfântului Mucenic Teodor din Perga Pamfiliei;
• Sfintei Mucenite Filipia;
• Sfintei Mucenite Alexandra, împărăteasă;
• Sfântului Maximian, Patriarhul Constantinopolului;
• Sfântului Atanasie Sinaitul;

Mâine, vom face pomenirea Cuviosului Teodor Sicheotul și a Sfântului Apostol Nathanael.

Învierea ca Dar al Vieții Eterne

Într-adevăr, Învierea nu a rămas doar o biruință personală a Domnului nostru Iisus Hristos, ci este un dar pe care îl dă fiecărui om de pe acest pământ. Nimeni nu va rămâne pentru totdeauna sub straturile pământului. La Învierea de obște, toți vor învia. Astfel, noi încheiem viața cu mărturisirea: „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie. Amin.” Viața noastră nu se încheie cu moartea, ci cu speranța învierii.

În lumina acestui crez, creștinii cred într-un triumf al vieții. Nu prăbușirea morții pecetluiește ființa umană, ci triumful vieții veșnice. Cât de mare și copleșitoare este tragedia vieții cu prăbușirile ei, cu atât mai reconfortant este triumful pe care ni-l aduce Iisus Hristos Cel Înviat. Peste păcatele care ne slăbesc și ne distrug viața, peste ura oamenilor care ne duc la ruină, se revarsă lumina divină a unei biruințe care nu este a omului, ci a lui Dumnezeu.

Privim cu uimire la tot ce au făcut oamenii cu Iisus Hristos. L-au urmărit cu ură pe Cel venit să le aducă mântuirea, L-au batjocorit pe Mângâietorul lor, L-au lovit cu cruzime pe Cel ce venise să scoată omul din păcat, L-au răstignit pe Cel ce dă viață tuturor, L-au dat morții pe Cel ce venise să fie pururea cu noi. Dar, peste toate aceste răutăți ale oamenilor, Dumnezeu a revărsat biruința Învierii!

Învierea Domnului este Darul care aduce în omenire credința că lepădarea păcatului, cuprinsă de suferință, nu se încheie decât prin biruința divină. Păcatul este o întunecare rușinoasă a ființei, o cale a decăderii. Numai Învierea revarsă lumina din lumina lui Iisus Hristos, darul auzirii glasului Său la Învierea cea de obște.

În această speranță a Învierii și-au dat viața martirii, pentru a fi veșnic cu Iisus Hristos. Cu această credință au adormit în Domnul creștinii din trecut, iar noi, cei de astăzi, mărturisim că „locuința noastră veșnică este în ceruri.”

În lumina acestui dar al Învierii, noi suntem numiți „fiii Învierii”. Credem că „locuirea lui Hristos în noi este nădejdea slavei” (Coloseni 1:26). De aceea, creștinii sunt chemați să transforme viața lor după modelul lui Iisus Hristos Cel Înviat, făcându-se vrednici de acest dar mare al Învierii!

Părintele Vasile Vasilachi
(din volumul „De la Antim la Pocrov – mărturii și mărturisiri”, publicat la New York în 1984)

Sursa: crestinortodox.ro