Nicolae Rădescu, general și prim-ministru român

Nicolae Rădescu (n. 30 martie 1874, Călimănești – d. 16 mai 1953, New York) a fost un general și prim-ministru român. A urcat rapid în ierarhia militară, dar a ales să demisioneze pentru a se implica în viața politică. A activat în cadrul formațiunii mareșalului Alexandru Averescu și într-o facțiune a Mișcării Legionare. După 23 august 1944, Rădescu a fost rechemat în armată și numit șef al Marelui Stat Major. Mandatul său ca prim-ministru a fost marcat de criza politică generată de Partidul Comunist și aliații săi care luptau pentru a prelua întreaga putere. Din cauza presiunilor exercitate de A.I. Vâșinski asupra regelui Mihai pentru numirea unui guvern comunist, generalul Rădescu și-a dat demisia. După un an, a reușit să fugă în exil și a fost pentru o perioadă scurtă președinte al Comitetului Național Român, o organizație creată pentru a apăra interesele României în Occident.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Rădescu#/media/Fișier:Nicolae_Radescu.jpg

Generalul Nicolae Rădescu s-a născut la 30 martie 1874, în Călimănești, județul Vâlcea. A absolvit Școala de ofițeri pe 1 iulie 1898 și a continuat studiile la Școala specială de cavalerie, unde a obținut gradul de locotenent. Între 1904 și 1906, a studiat la Școala superioară de Război, iar în 1909 a fost avansat căpitan. A participat la campania din Bulgaria în cadrul celui de-Al Doilea Război Balcanic (1913). În Primul Război Mondial, s-a distins ca comandant al unui divizion din Regimentul 5 Călărași. În 1917, a fost numit șef de stat major la Divizia 2 cavalerie și la Inspectoratul Jandarmeriei. A fost avansat la gradul de colonel pe 1 aprilie 1919.

În perioada interbelică, a fost atașat militar la Londra (1926-1928) și a ajuns general de brigadă în 1928, fiind numit comandant al Brigăzii 4 Roșiori. După ce a demisionat din armata activă în 1933, a rămas în rezervă la Corpul 4 armată.

În februarie 1933, Rădescu a aderat la Partidul Poporului și a activat în „Cruciada românismului”, o mișcare fondată de Mihail Stelescu, dizident din Mișcarea Legionară. În 1941, a protestat public împotriva unui discurs al ambasadorului german Manfred von Killinger, în care a criticat implicarea armatei române dincolo de Nistru. După ce a fost internat la Târgu Jiu în 1941, Rădescu a fost eliberat în 1942 și a continuat să lupte pentru încheierea rapidă a unui armistițiu cu Aliații. Deși a fost luat în considerare pentru funcția de prim-ministru după căderea lui Ion Antonescu, numele său a fost înlocuit cu cel al generalului Sănătescu.

Pe 14 octombrie 1944, Rădescu a fost rechemat în activitatea militară și numit șef al Marelui Stat Major. În fața presiunilor din partea Comisiei Aliate de Control, a semnat protocolul care prevedea reducerea armatei la doar trei divizii. Pe 6 decembrie 1944, a fost numit prim-ministru de către regele Mihai. Programul său de guvernare viza întărirea relațiilor cu Uniunea Sovietică și îndeplinirea integrală a condițiilor armistițiului.

Partidele comuniste și susținătorii lor au continuat campania pentru înlocuirea guvernului său, organizând manifestații și lupte de stradă. Comuniștii au promis reforma agrară și împroprietărirea țăranilor pentru a câștiga susținerea publică.

Pe 26 februarie 1945, A.I. Vâșinski a sosit la București și i-a cerut regelui Mihai să-l demită pe Rădescu, acuzându-l de „reacționarism” și „fascism”. Sub presiunea sovietică, generalul Rădescu a demisionat pe 28 februarie 1945. După câteva săptămâni, Petru Groza, președintele Frontului Plugarilor, a fost numit prim-ministru, iar guvernul său, deși dominat de comuniști, a fost impus de la Moscova.

După demisia sa, Rădescu a fost izolat și supus unui regim de domiciliu obligatoriu. După ce a fugit în 1946 în afacerea exilului, a trăit în Cipru și mai târziu în Statele Unite. A fondat Consiliul Național Român și Liga Românilor Liberi. A murit în New York pe 16 mai 1953, de tuberculoză, fiind înmormântat la Cimitirul Calvary din New York. Trupul său a fost repatriat la 23 noiembrie 2000 și depus în Cimitirul Bellu din București.

Activitate:

• Președinte al Consiliului de miniștri: 6 decembrie 1944 – 28 februarie 1945
• Ministru de Interne: 6 decembrie 1944 – 28 februarie 1945.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Nicolae_Rădescu