Septimiu Bucur, critic literar și eseist român

Septimiu Bucur (n. 28 martie 1915, Gâmbuț, Bichiș, Mureș, România – d. 7 mai 1964, Târgu Mureș, România) a fost un critic literar și eseist român.
S-a născut într-o familie numeroasă, cu opt copii, a profesorului Iulius Bucur și a soției sale, Veturia (născută Lazăr). Tatăl său era protopop unit la Târgu Mureș, iar cumnatul său era profesorul universitar Ion Chinezu. Septimiu Bucur a urmat cursurile primare și secundare la Liceul „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș, perioada în care a citit multe lucrări semnificative, precum Un om sfârșit de Giovanni Papini, Frații Karamazov de Dostoievski, Faust de Goethe, Florile răului de Baudelaire, Mihai Eminescu și Sully Prudhomme. O carte care l-a marcat profund în acea perioadă a fost La Vie de l’espace de Maurice Maeterlinck, care l-a determinat să facă comparații asupra timpului, inspirându-l din Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu. În 1932, a câștigat premiul I la un concurs național de literatură română și l-a cunoscut pe Nicolae Iorga.

Sursa foto: AI

A continuat studiile la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, unde a avut privilegiul de a frecventa cursurile unor profesori de marcă precum Nicolae Iorga, Dumitru Caracostea și Constantin Rădulescu-Motru, obținând licența în 1938. A activat în presa literară din România, iar între 1941 și 1944 a fost consilier de presă la Legația română din Budapesta. În această perioadă, conform unor mărturii, a ajutat câțiva evrei români să obțină acte de plecare în România, pentru a scăpa de pericolele Dictatului de la Viena.

După întoarcerea armelor de către România, în 23 august 1944, Septimiu Bucur a fost arestat de autoritățile fasciste din Ungaria, împreună cu soția sa și întregul personal diplomatic român din Budapesta, fiind deportat de Gestapo în Germania. A fost internat în lagărele din Oberschreiberhau, Eisenstein, Hochbruch și Teisnach, fiind eliberat ulterior de trupele aliate. S-a întors în România în octombrie 1945, după un popas în Elveția. În 1946, a fost destituit din Ministerul Afacerilor Externe și, rămas șomer, a lucrat ca profesor la diferite școli din Târgu Mureș și ca maistru într-un trust de construcții între 1954 și 1962, lucrând pe un șantier din Copșa Mică. În 1962, a obținut un post de traducător la Orvosi Szemle, revista Institutului Medico-Farmaceutic din Târgu Mureș. A decedat în 1964, la vârsta de 49 de ani, în urma unui cancer de pancreas.
Septimiu Bucur a debutat în 1935, în timpul studiilor, în revista Gândirea, devenind un colaborator constant al acesteia. În perioada 1937-1940, a publicat cronici literare, eseuri și recenzii despre lucrările filosofice ale lui Lucian Blaga, Constantin Noica, Tudor Vianu și P.P. Negulescu în diverse publicații, precum România, România literară, Gând românesc și Azi. Recenziile sale despre lucrările lui Blaga și Noica i-au adus aprecierea autorilor, care i-au trimis cărți cu autograf și cu mulțumiri pentru recenziile sale detaliate și competente.

După război, i s-a interzis să publice, dar a continuat să scrie comentarii literare și eseuri care au fost adunate într-un volum postum, Banchetul lui Lucullus (1978), care include și cronici din perioada interbelică.

Opera

• Banchetul lui Lucullus, ediție îngrijită și prefață de Serafim Duicu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978.