Ștefan Stoika, general român

Ștefan Stoika s-a născut la 25 martie 1848, în București, și a decedat în același oraș în 1928. A fost un general român, participant activ la Războiul de Independență, luptător pentru unirea națională, publicist și teoretician militar. A urcat toate treptele ierarhiei militare, ajungând până la gradul de general de brigadă. În 1894 a fost numit șef de stat major și comandant al Regimentului 11 Artilerie din Focșani. A fost pensionat în 1906, după o carieră de 38 de ani în slujba Armatei Române.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/General_%28România%29#/media/Fișier:Epolet_de_general_în_forțele_terestre.gif

Sursa foto: https://www.alamy.com/stock-photo-captain-tefan-stoika-commander

Ștefan Stoika a fost al treilea fiu al colonelului Ștefan Cristofor Stoika, originar din Lipova, șef al statului major român și deputat în Adunările Ad-hoc. A urmat cursurile Institutului de băieți Schewitz din București, iar în 1866 a început studiile la Școala Militară, pe care le-a finalizat în 1868 cu gradul de sublocotenent.

Urmând tradiția familiei sale, a ales o carieră militară și s-a remarcat rapid. În 1871 a fost trimis la Berlin ca atașat la regimentul de artilerie al gărzii imperiale. Aici a urmat cursurile Școlii de tragere din Berlin și a efectuat un stagiu la fonderia din Spandau. După finalizarea studiilor în Germania, a fost avansat în 1874 la gradul de locotenent și a participat la Războiul de Independență din 1877. În timpul războiului, a fost detașat la Calafat și a comandat mai întâi bateria „Independența I”, apoi bateria „Carol”, susținând trecerea Dunării de către armata ruso-română. Pentru meritele sale, a primit distincția „Steaua României”, clasa a V-a, în rang de ofițer, și a fost promovat căpitan în anul următor încheierii războiului.

După obținerea independenței României, activitatea lui Ștefan Stoika s-a concentrat pe unirea teritoriilor românești din jurul țării cu patria-mamă. A acordat sprijin material diferitelor instituții, publicații și studenți români din Austro-Ungaria. A trimis ajutoare sub formă de bani, cărți, rechizite școlare și burse de studii în Transilvania, Bucovina și Banat. Stoika a fost un susținător al cauzei românilor din Bucovina, fiind ales membru de onoare al Societății Academice Române „Dacia” din Cernăuți. De asemenea, a menținut legături strânse cu lideri români din Austro-Ungaria și a fost printre primii care au propus înființarea unor unități militare din voluntari ardeleni, pentru a lupta pentru eliberarea Ardealului.

Ștefan Stoika a urcat toate treptele ierarhiei militare, devenind maior în 1885, locotenent-colonel în 1892, iar în 1894 a fost numit șef de stat major. În 1895, a preluat comanda Regimentului 11 Artilerie din Focșani. După o carieră de 38 de ani, a fost pensionat în 1906 cu gradul de general de brigadă. Pe parcursul carierei sale, s-a dedicat întăririi armatei și creșterii eficienței acesteia, traductând și publicând manualul de strategie militară „Principiile esențiale pentru conducerea războiului” al generalului prusian Clausewitz. Împreună cu fratele său, generalul Nicolae Șt. Stoika, a fondat „Revista Artileriei”, pentru a răspândi cunoștințele din domeniul științelor militare, publicând numeroase articole de strategie și teorie militară.

În timpul Primului Război Mondial, a solicitat să i se acorde un comandament sau să fie înființat un corp de voluntari pentru a lupta în Transilvania și Bucovina, dar cererile sale au fost respinse în favoarea unor cadre mai tinere. În timpul ocupației germane a Bucureștiului, a fost deținut ca ostatic datorită poziției sale publice ostile Puterilor Centrale.

După încheierea războiului și realizarea Unirii, Ștefan Stoika a propus constituirea unei noi capitale administrativ-militare în Transilvania, având ca posibile locații Alba Iulia sau Făgăraș. El considera că această capitală ar trebui să aibă un spațiu suficient pentru dezvoltare, să fie amplasată central în regat, să fie pe un teren igienic, aproape de un curs de apă și într-o regiune populată majoritar de români. În viziunea sa, noua capitală ar fi fost un centru administrativ, iar Bucureștiul ar fi rămas centrul industrial al țării. În ceea ce privește organizarea administrativă, Stoika propunea împărțirea țării în 15 unități teritoriale, fiecare având propria divizie militară. În timpul păcii, armata ar fi fost implicată în construcția de obiective civile.

Ștefan Stoika s-a stins din viață în 1928, la București, lăsând în urmă o moștenire semnificativă în istoria militară și națională a României.

Bibliografie

• Păiușan, Radu – Generalul bănăţean Ştefan Stoika – luptător pentru independenţă şi unitate naţională, Editura Eurostampa, Timişoara, 2002. ISBN 973-687-093-6

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ştefan_Stoika