Constantin Al. Crețulescu, om politic, jurist și prim-ministru român

Constantin Al. Crețulescu (22 mai 1809, București – 21 martie 1884, București) a fost un om politic, jurist și prim-ministru al României, precum și membru de onoare al Academiei Române. Deși rolul său pe scena politică nu a fost unul major, a fost remarcabil în perioada în care a deținut funcții ministeriale.

Constantin Al. Crețulescu era fiul logofătului Alexandru Crețulescu și al Anicăi Câmpineanu. După ce a urmat cursurile Școlii grecești din București, tânărul Constantin se înscrie în armată, obținând gradul de maior în 1832. După această experiență militară, decide să-și continue studiile la Paris, unde obține bacalaureatul în litere și licența în drept.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Al._Kretzulescu#/media/Fișier:Constantin_Al._Creţulescu.jpg

După întoarcerea în țară, Crețulescu este numit prefect de Brăila în 1840 și, ulterior, procuror la Curtea de Casație, renunțând la cariera militară. După o scurtă perioadă în care practică avocatura, Crețulescu se implică activ în mișcarea revoluționară din 1848, fiind numit președinte al Sfatului administrativ al Bucureștiului. După înfrângerea revoluției, pleacă în exil, călătorind în Italia, Anglia și Franța, unde își completează studiile în filosofie și devine redactor la revista „Concordia”, pledând pentru cauza națională a românilor.

La revenirea în țară, Crețulescu se implică în mișcarea unionistă, fiind ales președinte al Comitetului Unirii de la București în 1857. În același timp, este ales deputat și secretar în Divanul ad-hoc și membru al Adunării Elective din Țara Românească. În această calitate, îl susține pe Alexandru Ioan Cuza pentru a deveni domnitor al Principatelor Unite, contribuind astfel la realizarea Unirii Principatelor Române.

Deși în perioada domniei lui Cuza, Crețulescu a fost pentru o scurtă perioadă președinte al Consiliului de Miniștri al Munteniei (27 martie – 6 septembrie 1859), se va distanța treptat de domnitor și va face parte din „monstruoasa coaliție” care a contribuit la abdicarea lui Cuza. După urcarea pe tron a lui Carol I, Crețulescu este desemnat prim-ministru al României, între 1 martie și 4 august 1867.

Începând cu 10 septembrie 1871, este ales membru de onoare al Academiei Române. Spre sfârșitul vieții, participă la înființarea Partidului Național Liberal, pe care îl va reprezenta ca senator în Parlamentul României, timp de mai multe legislaturi. Constantin A. Crețulescu a decedat pe 21 martie 1884, la vârsta de 75 de ani.

Activitatea politică

• Deputat: 1871
• Senator: 1866
• Președinte al Consiliului de Miniștri: 1 martie 1867 – 4 august 1867
• Ministru al Justiției: 1 martie 1867 – 4 august 1867

Opere

• Sumariu al istoriei culturii, 1863
• Despre mărimea națiunilor, 1863

Bibliografie

• ADAMSCU, Gheorghe; CANDREA, Aurel I. – Dicționarul enciclopedic ilustrat „Cartea Românească”, Editura „Cartea Românească”, București, [1931], p. 1715
• NEAGOE, Stelian – Oameni politici români, Editura Machiavelli, București, 2007, pp. 208-210, ISBN 973-99321-7-7
• NICOLESCU, Nicolae C. – Șefii de stat și de guvern ai României (1859 – 2003), Editura Meronia, București, 2003, pp. 160-161, ISBN 973-8200-49-0.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Constantin_A._Creţulescu