Cicerone George D. Poghirc, filolog român

Cicerone George D. Poghirc (n. 20 martie 1928, Măscurei, comuna Pogana, județul Vaslui, Regatul României – d. 15 aprilie 2009, Paris, Franța) a fost un filolog român de renume, cu o vastă pregătire în lingvistica generală, indo-europenistică, indianistică și istoria religiilor. A fost profesor universitar și un membru important al exilului românesc.

Cicerone Poghirc s-a născut pe 20 martie 1928, în comuna Măscurei (astăzi Pogana, județul Vaslui), într-o familie de învățători. A urmat școala primară în comuna Iana (1935-1939) și a continuat studiile la Liceul militar din Chișinău, iar ultimul an liceal l-a terminat la Liceul „Gh. Roșca Codreanu” din Bârlad. În 1951 a obținut licența în filologie clasică la Universitatea din București, fiind numit imediat asistent universitar (1951), iar în 1954, lector. În perioada 1955-1959 a urmat studii de specializare la Universitatea din Leningrad, ca și candidat în științe filologice. După întoarcerea în țară, a susținut doctoratul în 1960 cu teza „Relațiile limbii vechi macedonene cu greaca veche”. Ulterior, a ocupat diverse funcții academice, devenind conferențiar (1963), profesor titular (1968), șef al catedrei de limbi orientale (1974) și șef al catedrei de limbi clasice (1974). A fost și prodecan al Facultății de limbi romanice, clasice și orientale între 1963 și 1970. În 1970 a fost numit director general al învățământului universitar în Ministerul Învățământului, dar și-a dat demisia în scurt timp.

Sursa foto: AI

Sursa foto: https://muzeulexiluluiromanesc.ro/colectii/colectia-cicerone-poghirc/

În perioada 1961-1974, Cicerone Poghirc a fost secretar, apoi vicepreședinte al Societății de Studii Clasice și președinte al Societății de Studii Orientale (din 1969). A fost „visiting professor” la universitățile din Bloomington-Indiana, Ann Arbor-Michigan, Berkeley-California (1973-1974) și la universitatea din Padova (1977-1979), unde, nemulțumit de atitudinea autorităților comuniste față de familia sa, a decis să rămână în Occident. S-a stabilit la Paris, alăturându-se diasporei românești, iar din 1980 a fost profesor emerit la Ruhr-Universität din Bochum, colaborând și cu Sorbona, unde a reorganizat Centre Roumain de Recherches, al cărui președinte a devenit cu sprijinul lui Mircea Eliade și Emil Cioran.

După 1989, s-a întors de mai multe ori în România, susținând activități academice și conferințe pentru a sprijini știința românească. În 2000, președintele Emil Constantinescu i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Comandor. În ultimii ani de viață, s-a retras din activitățile publice din cauza vârstei și bolii.

Cicerone Poghirc a avut o relație strânsă cu Mircea Eliade, fiind un admirator al acestuia și un colaborator în proiecte importante. A scris despre impactul lui Eliade asupra românilor în lucrarea „L’itinéraire mythique d’une existence accomplie” (1987), iar Eliade l-a descris ca pe un „om de știință extraordinar” cu o minte vastă și o abordare profundă în domenii precum studiile indo-europene, filologia clasică și lingvistica generală.

A fost mentorul lui Ioan P. Culianu, sprijinindu-l în momentele de cumpănă și ajutându-l să emigreze în Italia, unde s-au legat o prietenie și o colaborare științifică. De asemenea, Poghirc a avut o prietenie îndelungată cu Emil Cioran și a fost în contact constant cu alți mari exilați români.

Ca profesor, Poghirc a fost un dascăl apreciat de studenți și colegi. Avea o abilitate rară de a recunoaște potențialul intelectual al tinerilor și a fost considerat un mentor dedicat, care i-a ghidat pe studenții săi către cariere remarcabile. A fost cunoscut pentru poliglosia sa impresionantă și pentru stilul său didactic captivant.

Poghirc a publicat o serie de studii și articole de specialitate, fiind activ în domeniul lingvisticii și al istoriei religiilor. A fost un adept al studiilor indo-europene, sub influența unor mari lingviști români precum Theofil Simenschy și Alexandru Graur. A contribuit semnificativ la Dicționarul limbii române al Academiei (începând din 1968) și a publicat lucrări importante precum „B.P. Hașdeu, lingvist și filolog” (1968), „Philologica et Linguistica” (1983) și lucrări semnificative în domeniul indianisticii.

A promovat studiile de indianistică în România și a sprijinit tineri cercetători din domeniu. De asemenea, a avut un impact semnificativ în dezvoltarea studiilor lingvistice balcanice și a contribuit activ la cercetările privind limba română și substratul daco-moesian.

În 1978, Cicerone Poghirc a fost inclus în Dicționarul de lingviști și filologi români, iar în 2005 a fost menționat în „Români celebri din străinătate: dicționar”. Opera sa rămâne un punct de referință în domeniile lingvisticii și studiilor indo-europene.