Current track

Title

Artist


Consultare publică privind identificarea zonelor de protecție strictă în județul Neamț

#Postat de on martie 18, 2025

Marți, 18 martie 2025, la Palatul Administrativ din Piatra Neamț, a avut loc o consultare publică dedicată identificării zonelor de protecție strictă (ZPS) și de non-intervenție în județul Neamț, în cadrul inițiativelor naționale coordonate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Evenimentul a fost organizat de experți ai firmelor contractate: Pro Biodiversitas S.R.L., Omnia Development S.R.L. și M&S Ecoproiect S.R.L. La consultare au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Neamț și ai Prefecturii Neamț, factori de decizie locali din domeniul mediului și al silviculturii, primari și alți reprezentanți ai administrațiilor publice locale.

În cadrul întâlnirii, au fost prezentate metodologia și rezultatele preliminare ale procesului de identificare a zonelor de protecție strictă în județul Neamț. Conform datelor furnizate de consultanți, măsurile propuse vor afecta 65 de unități administrativ-teritoriale (UAT-uri) și vor duce la extinderea suprafeței protejate cu peste 43.000 de hectare, în special în localitățile Bicaz, Ceahlău, Dămuc, Gârcina, Poiana Teiului, Pângărați, Piatra Neamț, Pipirig, Tarcău și Tazlău.

Pe parcursul consultării, au fost exprimate și opiniile autorităților locale, care au subliniat, pe lângă importanța protecției biodiversității, necesitatea unor măsuri echilibrate, adaptate la contextul local. Autoritățile locale și-au exprimat dorința ca procesul să continue într-un cadru caracterizat de transparență, cooperare și onestitate, iar consultanții să ofere informații clare, detaliate și accesibile, pentru a permite o evaluare corectă și bine fundamentată.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/mountain-forrest-nature-forest-4950653/

La finalul discuțiilor, s-a decis înființarea unei comisii județene pentru evaluarea condițiilor specifice ale ariilor protejate și pentru promovarea de propuneri în cadrul procesului de consultare publică. Comisia va analiza impactul măsurilor asupra comunităților locale și va centraliza observațiile și sugestiile venite din teren, de la autoritățile locale și de la toți cei interesați.

Județul Neamț deține în prezent 115.000 de hectare de arii protejate, iar extinderea acestora reprezintă un pas important pentru respectarea angajamentelor asumate de România în cadrul Strategiei Europene privind biodiversitatea 2021-2030.

Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și urmărește implementarea eficientă și coerentă a politicilor de conservare a biodiversității, în conformitate cu Programul de Guvernare 2021–2024.

Pentru informații suplimentare, cei interesați pot contacta Consiliul Județean Neamț sau Prefectura Neamț.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *