Dinu C. Giurescu, istoric și politician român

Dinu C. Giurescu (n. 15 februarie 1927, București – d. 24 aprilie 2018, București) a fost un istoric și politician român, membru titular al Academiei Române din 2001, deputat în Parlamentul României și vicepreședinte al Partidului Conservator.

A fost fiul lui Constantin C. Giurescu (1901–1977) și nepotul lui Constantin Giurescu (1875–1918). A absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București în 1950, iar în 1968 a obținut titlul de doctor în istorie. A fost profesor la Universitatea de Artă, Secția Istoria și Teoria Artei-Muzeografie, între 1968 și 1987. A ocupat funcția de președinte al părții române în Comisia româno-bulgară de istorie între 1979 și 1985 și din 1991 până la sfârșitul vieții. Între 1990 și 1997, a fost profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universității din București. A devenit membru corespondent al Academiei Române în 1990 și membru titular din 2001, ocupând această funcție până la moartea sa. A fost și membru în Consiliul Științific al Institutului Revoluției Române.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dinu_C._Giurescu#/media/Fi%C8%99ier:Dinu_C._Giurescu_3.jpg

În 24 aprilie 2014, a fost ales vicepreședinte al Academiei Române, pentru un mandat de patru ani.

Lucrări publicate

• Giurescu, Dinu C. (1962), „Anatefterul. Condica de porunci a vistieriei lui Constantin Brâncoveanu”, Studii și Materiale de Istorie Medie, vol. 5: pp. 353–504.
• Istoria ilustrată a românilor (1981), în colaborare cu Constantin C. Giurescu.
• Giurescu, Dinu C. (1996), Guvernarea Nicolae Rădescu, București: Editura All.
• Imposibila încercare. Greva regală, 1945 (1999).
• România în al doilea război mondial (1999).
• Cade Cortina de Fier – România 1947 (2002).
• Zid de pace, turnuri de frăție. Deceniul deschiderii: 1962 – 1972, în colaborare cu Mircea Mălita, 2012.
• Lichidatorii. România în 1947, Colecția „Biblioteca de istorie a României”, Editura Enciclopedică, București, 2012.