Corneliu Mănescu, ministru de Externe, unul dintre semnatarii „Scrisorii celor 6”

Corneliu Mănescu (n. 6 februarie 1916, Ploiești, România – d. 26 iunie 2000, București, România) a fost un om politic român, cunoscut pentru funcția de ministru de externe al României.

Sursa foto: www.comunismulinromania.ro

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Corneliu_M%C4%83nescu#/media/Fi%C8%99ier:Corneliu_M%C4%83nescu.jpg
A încheiat studiile primare la Ploiești și a urmat între 1936-1940 cursurile facultății de drept și științe economice la Universitatea din București. În timpul studiilor, a început să colaboreze cu articole la publicații de orientare de stânga, iar ca jurnalist, s-a concentrat pe teme legate de relațiile internaționale. În 1944, lucra la Institutul de Statistică, un loc frecventat de simpatizanți ai ideilor comuniste, printre care se numărau și Nicolae Betea, Anton Rațiu și alții.

După 23 august 1944, Mănescu a ocupat diverse funcții în Partidul Comunist și în administrația statului. În 1948, a fost numit șef al Diviziei Politice Superioare a Armatei, iar între 1955-1960 a fost vicepreședinte al Comitetului de Stat al Planificării.

În 1960, a devenit director al departamentului politic din Ministerul Afacerilor Externe, iar în martie 1961 a fost numit ministru de externe, funcție pe care a păstrat-o până în 1972. A fost confirmat în funcție de Marea Adunare Națională în cadrul celui de-al doilea său mandat legislativ. În această perioadă, a condus delegațiile României la sesiunile Adunării Generale a Națiunilor Unite, începând cu cea de-a 16-a sesiune din 1961 și a fost șef al delegației române la comitetul celor 18 națiuni pentru dezarmare și la alte conferințe internaționale.

Pe 19 septembrie 1967, a fost ales președinte al celei de-a XXII-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, fiind primul reprezentant al unei țări socialiste care deținea această funcție. A exercitat această funcție până la 23 septembrie 1968.

Mănescu a fost membru al Partidului Comunist Român din 1936 și a fost ales membru al Comitetului Central al PCR la al IX-lea congres din 1965. A avut diverse funcții în cadrul armatei, fiind adjunct al ministrului Apărării Naționale (1948-1955), comandant al Casei Centrale a Armatei (1952) și șef al Direcției Superioare Politice a Armatei (1959), cu gradul de general-maior. În 1960 a fost numit ambasador în Ungaria (până în 1961), după care a devenit ministru de externe (1961-1972) și vicepreședinte al Frontului Unității Socialiste. A fost ambasador în Franța între 1977-1982 și membru al CC al PCR (1965-1980).

În 1989, a semnat „scrisoarea celor șase”, un document prin care foști lideri comuniști criticaseră regimul lui Nicolae Ceaușescu. În timpul Revoluției din 1989, numele său a fost menționat atât la Timișoara, cât și la București, ca posibil succesor al lui Ceaușescu. La 22 decembrie 1989, a devenit membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale.

Familie
În 1950, s-a căsătorit cu Doina Dobrescu, cunoscută sub porecla „Dana”. Împreună au avut o fiică, Alexandra.

Distincții

• Medalia „40 de ani de la înființarea Partidului Comunist din România” (6 mai 1961), pentru meritele sale în activitatea de partid și în întărirea regimului comunist.
• Ordinul „Steaua Republicii Populare României”, clasa a II-a (18 august 1964), pentru merite deosebite în construirea socialismului, cu prilejul celei de-a XX-a aniversări a eliberării patriei.