Nicolae Bagdasar, filozof român

Nicolae Bagdasar (n. 5 februarie 1896, Roșiești, Vaslui – d. 21 aprilie 1971, București) a fost un filozof român și membru corespondent al Academiei Române din 1943.
A urmat școala primară în satul natal și liceul la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad (1909–1916). În perioada octombrie 1916 – martie 1917, a studiat la Școala Militară de Ofițeri de Rezervă din Botoșani, iar ulterior a fost repartizat la Regimentul 51/52 Infanterie, participând la Primul Război Mondial.
După demobilizare, a continuat studiile la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, obținând licența în iunie 1922. Ulterior, a plecat în Germania pentru specializare, obținând doctoratul în Filosofie la Universitatea din Berlin în iunie 1926.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Bagdasar#/media/Fi%C8%99ier:Nicolae-Bagdasar.jpg
Nicolae Bagdasar a fost profesor de limba germană la Școala Comercială Română din Salonic (1926–1927), apoi la Școala Comercială „Nicolae Kretzulescu” din București (1927–1930). A fost secretar al Societății Române de Filosofie între 1928 și 1940, fondând în 1930 Editura Filosofică și devenind secretar de redacție al Revistei de Filosofie (1928–1943).
Din 1 februarie 1928, a fost asistent universitar la Laboratorul de Psihotehnie al Facultății de Filosofie din București, iar mai târziu a devenit asistent la catedra de Psihologie, Logică și Teoria Cunoașterii, sub conducerea lui C. Rădulescu-Motru. În 1940, a fost ales membru corespondent al Academiei de Științe Morale și Politice.
Începând cu 6 iunie 1939, a devenit membru corespondent al Academiei de Științe din România. În perioada 1942–1949, a predat la Universitatea din Iași, la catedra de Filosofie Generală, Istoria Filosofiei Moderne și Contemporane.
În 1943 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, dar acest titlu i-a fost ridicat de regimul comunist în 1948. În perioada 1943–1946, a fost co-director al revistei Ethos.
După 1949, când a fost destituit din învățământul superior, a lucrat ca director de secție la Institutul de Istorie din București (1949–1950), consilier științific al Institutului de Istorie al Academiei R.P.R. (1953–1956), și coordonator științific al Dicționarului Enciclopedic Român (1956–1958).
După pensionarea sa din 1959, a continuat să lucreze la revizuirea operei sale pentru o viitoare reeditare, până la moartea sa în 1971. În 1970 a fost ales membru al Academiei de Științe Sociale și Politice. A colaborat la numeroase reviste de specialitate din țară și străinătate. Multe dintre lucrările sale, scrise dintr-o perspectivă raționalistă, au rămas relevante și astăzi.

Distincții
A fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în gradul de Cavaler cl. II pentru litere, pe 23 septembrie 1942.

Lucrări

• Filosofia contemporană a istoriei, București, Societatea Română de Filosofie, 1930
• David Hume, Cercetare asupra intelectului omenesc, 1936
• Mircea Djuvara, București, Tiparul Universitar, 1940
• Istoria filosofiei moderne, coordonator științific (I, 1927; II, 1938; III, 1939; IV, 1940; V, 1941)
• Teoria cunoștinței, 2 volume, București, Univers Enciclopedic, 1995 (ediții anterioare: 1941, 1944)
• Antologie filosofică. Filosofi străini (1943)
• Alte 14 lucrări lăsate în manuscris, inclusiv 3 opere postume.