1527 – Începutul primei domnii a lui Petru Rareș în Moldova
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 20, 2026
Petru Rareș (1483 – 3 septembrie 1546, Suceava), fiul lui Ștefan cel Mare, a domnit de două ori în Moldova: prima domnie între 20 ianuarie 1527 și 18 septembrie 1538 și a doua între 19 februarie 1541 și 3 septembrie 1546. În 1530, s-a căsătorit cu Elena-Ecaterina Brankovici, fiica despotului sârbean Iovan Brankovici.
Petru Rareș a continuat, în mare parte, politica internă și externă a tatălui său, consolidând autoritatea centrală și diminuând puterea marilor boieri. Pe plan extern, a desfășurat o activitate diplomatică vastă, vizând formarea unor alianțe pentru a lupta împotriva turcilor, ceea ce a atras ostilitatea acestora.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/
Pe 20 ianuarie 1527, Petru Rareș a urcat pentru prima dată pe tronul Moldovei, dominând până în 1538. Fiul nelegitim al lui Ștefan cel Mare, Petru Rareș avea o viață până atunci, destul de puțin cunoscută, fiind considerat în tinerețe un negustor de pește în zona Galațiului. De aceea, era cunoscut și sub numele de „Petru Pescarul” sau „Petru Măjerul”, denumiri inspirate de activitățile sale comerciale și de utilizarea majelor pentru transportul peștelui.
Petru Rareș a ajuns la putere cu sprijinul micii boierimi, al târgoveților și țăranilor, promotor al unei politici interne care viza întărirea statului, înlăturarea influenței marii boierimi și consolidarea economică a țării. Pe plan extern, a continuat să negocieze alianțe pentru a rezista presiunii turcilor, ceea ce i-a adus mânia acestora. În 1538, sultanul Soliman Magnificul a lansat o campanie împotriva Moldovei, cu scopul de a-l pedepsi pe Petru Rareș. Sultanul a condus o armată de 200.000 de oameni către Suceava, în timp ce Petru Rareș dispunea de o armată de doar 50.000 de soldați și se pregătea pentru luptă în zona împădurită de lângă Botoșani. Totuși, marii boieri ai Moldovei, inclusiv portarul Sucevei Mihu și logofătul Trotușanu, au trădat și l-au părăsit pe domnitor, lăsându-l singur. Astfel, Petru Rareș s-a retras la mănăstirea Bistrița, apoi în Transilvania, la cetatea Ciceu, unde a așteptat o oportunitate de a relua lupta împotriva turcilor.
În septembrie 1538, după ce Suceava a fost ocupată de turci, sultanul a pus mâna pe tezaurul Moldovei, inclusiv pe celebra spadă a lui Ștefan cel Mare. După ocuparea Moldovei, turcii l-au instalat pe tron pe Ștefan Lăcustă, care a domnit până în 1540, când a fost ucis de boieri.
A doua domnie a lui Petru Rareș a început în 1541, iar în scurt timp a reușit să recupereze o parte din teritoriile pierdute în fața turcilor. Slăbit de boli, domnitorul a murit în septembrie 1546 și a fost înmormântat la mănăstirea Probota, pe care o ridicase. Conform legendei, ultimele sale cuvinte înainte de moarte ar fi fost: „Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât”.
Sursa: https://www.facebook.com/LectiaIstorie/photos/a.409460809185339/955793721218709/?type=3
Jurnal FM 