Paul Negulescu, jurist român
#Postat de Carmen Vintu on mai 6, 2026
Paul Negulescu (n. 12 ianuarie 1874, București – d. 6 mai 1946) a fost un jurist, membru de onoare al Academiei Române. În cursul activității sale academice, a colaborat cu Gheorghe Alexianu.
Începuturile sale academice sunt marcate de obținerea licenței în litere în 1894, cu o lucrare despre „Istoria Legiunii a XIII-a Gemina”. În 1895, a obținut și licența în drept, cu teza „Depozitul neregulat”. Între 1896 și 1899, s-a întors la Paris pentru a urma cursuri de istorie romană și epigrafie latină la Sorbona, la Școala de Înalte Studii și la Collège de France. Tot în această perioadă, în 1899, și-a încheiat studiile doctorale sub îndrumarea profesorului E. Cuq, cu o teză despre „Organizarea Daciei romane”.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Negulescu#/media/Fi%C8%99ier:Paul_Negulescu.jpg
În perioada 1899-1900, s-a reîntors în țară și a fost numit suplinitor la catedra de drept public a profesorului C. Dissescu. În paralel, între 1898 și 1902, a fondat, împreună cu G. G. Mironescu, I. Ghika, Iulian Teodorescu și alții, „Revista de drept și sociologie”.
Între 1900 și 1905, a fost asistent la Catedra de Drept Public a Universității din București, unde predă disciplina Drept administrativ, iar în 1904 a devenit asistent și la Catedra de Istoria Dreptului Românesc a aceleași universități. În 1906, a fost numit titular al acestei catedre, la recomandarea unanimă a Universității din București și a Universității din Iași.
În 1915, s-a întors la Catedra de Drept Administrativ a Universității din București. Zece ani mai târziu, în 1925, a luat inițiativa înființării Institutului de Științe Administrative, unde a ocupat funcția de Secretar general. Un an mai târziu, în 1926, a preluat Catedra de Drept Public, vacantă prin retragerea profesorului Dissescu.
Paul Negulescu a continuat să predă la Universitatea din București până la moartea sa, survenită pe 6 mai 1946.
Printre lucrările sale importante se numără „Tratatul de drept administrativ” (vol. I, 1925 și vol. II, 1934), „Codul administrativ adnotat” (1930), „Codul învățământului (primar, secundar, superior)” (1929), dar și teza sa de licență „Depozitul în dreptul civil roman și român” (1895).
Jurnal FM 