Leonid Dimov, poet și traducător român de origine evreiască

Leonid Dimov, (n. 11 ianuarie 1926, Ismail, Basarabia – d. 5 decembrie 1987, București), a fost un poet și traducător român de origine evreiască, considerat unul dintre precursorii Postmodernismului românesc și un membru marcant al grupului onirist.
Dimov era fiul Nadejdei Dimov, fiică de învățător și nepoată de preot basarabean de origine bulgară, și al lui Naum Mordcovici, fiul unui comerciant evreu de caviar. În 1941, pentru a-l proteja de persecuția antisemită, mama sa i-a intentat proces de paternitate lui Naum, proces în urma căruia Leonid a fost declarat fiu natural, iar numele său a fost modificat în certificatul de naștere. Conștientizarea rădăcinilor evreiești a generat în tinerețe complexe de inferioritate, iar Dimov s-a identificat cu ideologia antisemită legionară.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonid_Dimov#/media/Fi%C8%99ier:Leonid_Dimov.jpg

A absolvit Colegiul „Sfântul Sava” din București (1944) și a început studii la Facultatea de Filologie din București, pe care le-a abandonat după trei ani. De asemenea, a studiat biologia timp de trei ani, fără a obține licența, și a urmat, în paralel, cursuri de drept, teologie și matematică.

A fost căsătorit de două ori: prima dată în 1948 cu Lucia Salam (cu care are un copil, Tatiana, născută în 1952) și a doua oară în 1959 cu Ana-Marina Voinescu (pe a cărei fiică, Ileana, o va înfia).
Leonid Dimov a fost redactor al revistei România literară. În 1959, l-a cunoscut pe Dumitru Țepeneag, alături de care a teoretizat onirismul estetic. Grupul oniric, din care făceau parte Emil Brumaru, Sorin Titel, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Iulian Neacșu și Florin Gabrea, a fost un punct de referință al literaturii române din acea perioadă. După 1971, din cauza presiunii cenzurii, grupul s-a destrămat, unii membri plecând în exil (Țepeneag, Gabrea, Ivănceanu), iar alții s-au retras din viața publică (Dimov, Mazilescu, Turcea, Titel).

Relațiile apropiate ale lui Dimov cu Dumitru Țepeneag și apartenența sa la Grupul oniric l-au adus în atenția Securității, care l-a urmărit timp de mulți ani, conform documentelor din arhiva CNSAS. Dimov a murit pe 5 decembrie 1987, în urma unui stop cardiac, și a fost înmormântat la Cimitirul Șerban-Vodă (Bellu).
Dimov a publicat numeroase volume de poezie, inclusiv antologii și lucrări postume. Printre lucrările sale se numără:

• Versuri (1966)
• Pe malul Stixului (1968)
• 7 poeme (1968)
• Carte de vise (1969)
• Semne cerești. Rondeluri (1970)
• Eleusis (1970)
• Deschideri (1972)
• A.B.C. (1973)
• Amintiri (1973)
• La capăt (1974)
• Litanii pentru Horia (1975)
• Dialectica vârstelor (1977)
• Tinerețe fără bătrânețe (1978)
• Spectacol (1979)
• Texte (1980)
• Veșnica reîntoarcere (1982).

După moartea sa, au fost publicate ediții postume, cum ar fi Carte de vise (1991) și Poezii (carte la borcan) (2003).
Leonid Dimov a tradus din lucrările autorilor precum Marcel Raymond, Pierre Daix, Hugo Friedrich, Curzio Malaparte, Giambattista Marino, Gerard de Nerval, Andrei Belîi și Mihail Lermontov.

Premii și distincții

• Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducere (1979)
• Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru poezie (1968, 1977, 1982).

Criticii literari au subliniat complexitatea și stilul ermetic al poeziei lui Dimov. O. S. Crohmălniceanu a apreciat înclinația poetului de a „luneca printre definiții”, iar Nicolae Manolescu a remarcat influențele tradiției poeziei interbelice, în care Dimov își plasa lucrarea. De asemenea, Manolescu a subliniat un lirism „metronomic” cu accente de umor și fantezie, caracteristic unei imaginații „bete de ea însăși”.

Sursa: https://www.goodreads.com/author/show/2013449.Leonid_Dimov