Grigore Constantin Moisil, matematician român

Grigore Constantin Moisil (n. 10 ianuarie 1906, Tulcea – d. 21 mai 1973, Ottawa) a fost un matematician român remarcabil, cunoscut drept părintele informaticii românești datorită invenției circuitelor electronice tristabile și contribuțiilor sale fundamentale în formarea primelor generații de informaticieni din România.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_C._Moisil#/media/Fi%C8%99ier:Grigore_Moisil.jpg

S-a născut în Tulcea într-o familie cu o tradiție intelectuală deosebită. Străbunicul său, Grigore Moisil, a fost protopop la Năsăud și vicar episcopal greco-catolic, iar tatăl său, Constantin Moisil, a fost un important profesor de istorie, arheolog și numismat, director al Cabinetului Numismatic al Academiei Române. Mama sa, Elena Moisil, a fost institutore la Tulcea și ulterior directoare a unei școli din București.

Fratele său, George C. Moisil, a fost profesor la Politehnica din București, iar sora sa, Florica Moisil, a fost mama profesoarei Zoe Petre, decan al Facultății de Istorie a Universității din București. Grigore Moisil a fost căsătorit cu Viorica Moisil, sora artistei plastice Lena Constante.

A început studiile primare la București și a urmat liceul la Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui și Liceul „Spiru Haret” din București între 1916-1922. În 1923 a devenit student la Facultatea de Matematică a Universității din București, dar, la insistențele părinților, s-a înscris și la Politehnică, secția construcții. Deși a continuat studiile la ambele instituții, Moisil a ales în final matematica, renunțând la Politehnică în 1929, după ce a absolvit cursurile primelor trei ani. În același an, și-a susținut teza de doctorat în matematică, „Mecanica analitică a sistemelor continue”, lucrare apreciată de savanți internaționali.

Moisil a studiat la Sorbona în 1930, unde a colaborat cu mari matematicieni și a obținut titlul de doctor docent în 1931. A continuat studiile și la Roma cu Vito Volterra, beneficiind de o bursă Rockefeller.

În 1932 s-a întors în România și a devenit profesor asociat la Universitatea din Iași, iar în 1939 a ajuns profesor titular. La Iași, a ținut primul curs de algebra modernă din România și a publicat lucrări importante în domeniile logicii și algebrei matematice. În 1941, a fost numit profesor la Universitatea din București, unde a continuat să dezvolte cercetarea matematică.

Moisil a contribuit semnificativ în domeniul circuitelor electronice și automatelor finite în perioada 1940-1950. Între 1946 și 1948, a fost ambasador al României la Ankara, dar și un susținător al dezvoltării științifice, ținând prelegeri la universități din Turcia.

În anii 1950, Moisil s-a dedicat studiului informaticii, fiind un susținător al cercetării în domeniul calculatoarelor în ciuda atitudinii oficiale negative față de cibernetică din acea perioadă. A publicat lucrări importante în acest domeniu și a contribuit la realizarea primelor calculatoare românești, precum și la înființarea unui Centru de Calcul la Universitatea din București. Moisil a avut un rol esențial în formarea unor școli de informatică și în introducerea liceelor și facultăților de informatică în România.

Grigore Moisil a fost membru al Academiei Române din 1948, al Academiei din Bologna și al Institutului Internațional de Filosofie. În 1964, a fost onorat cu titlul „Om de știință emerit” și a fost decorat cu Ordinul Muncii. În 1973, a primit distincția postumă „Computer Pioneer Award” din partea IEEE.

Grigore Moisil a murit subit pe 21 mai 1973, la vârsta de 67 de ani, în timpul unei călătorii în Canada. Viața sa a fost dedicată în întregime matematicii și informaticii, iar contribuțiile sale fundamentale în aceste domenii au lăsat o moștenire durabilă, atât în România, cât și în lumea întreagă. A fost un om de știință remarcabil, cu un simț al umorului deosebit, și a lăsat în urmă o operă vastă, care continuă să influențeze dezvoltarea informaticii.

Lucrări majore

• 1929: La mécanique analytique des systèmes continus (teză de doctorat)
• 1931: Sur une classe de systèmes d’équations aux dérivées partielles (lucrare de docență)
• 1959: Teoria algebrică a mecanismelor automate
• 1961: Circuite cu tranzistori
• 1967: Théorie structurelle des automates finis
• 1972: Essais sur les logiques non-chrysipiennes.

Decorații

• Titlul de „Erou al Muncii Socialiste” (1971)
• Medalia de aur „Secera și ciocanul” (1971).