Emil Petrovici, lingvist și folclorist român

Emil Petrovici (n. 4 ianuarie 1899, Toracul Mic, Serbia – d. 7 octombrie 1968, Blaj, jud. Alba) a fost un lingvist și folclorist român, membru titular al Academiei Române din 1948 și membru corespondent din 1945. A fost președinte al Secției de științe filologice (1966-1968) și președinte al Filialei Cluj a Academiei Române (1949-1957).

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Petrovici#/media/Fișier:Logo_of_the_Romanian_Academy.png

Sursa foto: https://acad.ro/acad_membri/membri/Petrovici_Emil.html

Emil Petrovici s-a născut la 4 ianuarie 1899 în Toracul Mic, Serbia. A urmat cursurile Liceului german-român din Brașov și Liceului maghiar din Oradea, apoi a studiat la Institutul Pedagogic-Teologic Ortodox din Arad (1916-1918). Între 1919 și 1920, a fost student al Facultății de Litere și Filozofie din Cluj-Napoca. Ulterior, între 1920 și 1926, a continuat studiile de lingvistică la Sorbona, École de Langues Vivantes, École Pratique des Hautes Études și Collège de France, obținând licența în litere în 1926. În 1930, a obținut doctoratul în filologie la Universitatea din Cluj cu teza „De la nasalité en Roumain”, despre consoanele nazale și vocalele nazalizate în limba română.

Cariera sa academică a început în 1926, când a devenit asistent și apoi conducător al Laboratorului de fonetică experimentală al Muzeului Literaturii Române din Cluj. Între 1935 și 1956, a fost profesor la Catedra de Slavistică a Universității din Cluj, iar între 1945 și 1951, rector al aceleași universități. În perioada 1956-1958, a ocupat funcția de șef al Catedrei de limbi slave la Universitatea din București, și a fost rector al Institutului „Maxim Gorki” din București.

Petrovici a fost un specialist în slavistică, romanistică, balcanologie, dialectologie, toponimie, fonetică și istoria limbii române. A fost primul lingvist român care a adoptat și aplicat principiile școlii filologice de la Praga, creând un sistem fonologic cu șapte foneme vocalice și două consonantice.

Petrovici a fost un pionier în cercetarea dialectologică și a întocmit un chestionar cu 4800 de poziții pentru Atlasul lingvistic român, documentând dialectele românești și relațiile lingvistice româno-slave. În perioada 1930-1938, a efectuat 88 de anchete lingvistice, dintre care trei au fost realizate de colaboratori precum Ștefan Pașca și Theodor Capidan. Lucrarea sa de căpătâi rămâne Atlasul lingvistic român.

Emil Petrovici a decedat în urma unui accident feroviar la Bucerdea Grânoasă, în 1968, iar cercetările sale dialectale au fost continuate și publicate de elevii săi, Ioan Pătruț și Ion Mării.

Lucrări reprezentative

• Graiul carașovenilor. Studiu de dialectologie slavă meridională (1935)
• Folclor din Valea Almăjului (Banat) (1935)
• Folclor de la moții din Scărișoara (1939)
• Note de folclor de la românii din Valea Mlavei (1942)
• Texte dialectale (1943)
• Atlasul lingvistic român. Partea a II-a, vol. I (1940)
• Micul Atlas lingvistic român. Partea a II-a, vol. I (1940)
• Atlasul lingvistic român. Partea a II-a, serie nouă, vol. I-VII (1956-1972)
• Micul Atlas lingvistic român. Partea a II-a, serie nouă, vol. I-IV (1956-1981).
• Studii de dialectologie și toponimie (1970)

Afilieri

• Fondator și redactor responsabil al revistelor Cercetări de lingvistică (1956) și Romanoslavica (1963)
• Membru fondator și președinte al Asociației Slaviștilor din România (1956-1968)
• Membru corespondent al Academiei Române (1945) și membru titular (1948)
• Membru corespondent al Academiei Bulgare de Științe
• Membru al Comitetului Internațional al Slaviștilor.

Premii

• Om de știință emerit
• Premiul de Stat (1953, 1962).

Sursa: https://acad.ro/acad_membri/membri/Petrovici_Emil.html

și https://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Petrovici