Current track

Title

Artist


Eugen Angelescu, profesor doctor în chimie și academician român

#Postat de on ianuarie 4, 2026

Eugen Angelescu (n. 4 ianuarie 1896, Râmnicu Vâlcea – d. 19 februarie 1968, Bucureşti) a fost un profesor doctor în chimie și academician, cunoscut ca fondator al școlii românești de chimie coloidală, datorită studiilor sale fundamentale asupra coloizilor organici.
Între 1915 și 1920, a studiat la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti. În 1924, la Roma, a obținut titlul de doctor în chimie. Începând din 1928, a devenit conferențiar de chimie fizică la Universitatea Bucureşti, la catedra de chimie agricolă, iar între 1936 și 1966 a fost profesor de chimie organică în cadrul aceleași facultăți. În 1948, a fost numit profesor al Facultăţii de Chimie a Universităţii Bucureşti și, între 1958 și 1960, a ocupat funcția de prorector al universității.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Eugen_I._Angelescu#/media/Fi%C8%99ier:Eugen_I._Angelescu.jpg

Angelescu a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1939 și membru titular în 1963. De asemenea, a fost profesor emerit și a făcut parte din Asociația Chimiștilor din Franța și Kolloid Gesellschaft din Germania.
Ca cercetător, a studiat relațiile dintre structura și proprietățile fizico-chimice ale compușilor organici, absorbția și solubilitatea selectivă în solvenți polari și în amestecuri de solvenți. A investigat și natura combinațiilor moleculare dintre aminele aromatice și acizii alifatici, precum și cinetica unor reacții chimice ale compușilor organici. De asemenea, a elaborat metode chimice și fizico-chimice pentru analiza și caracterizarea unor compuși organici destinați industriei.

Lucrări

  • Introducere în chimia fizică (1940)
  • Probleme teoretice de chimie organică (colaborator, 1969)

Bibliografie

  • Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Eugen_Angelescu

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *