În 1391 are loc prima atestare documentară a logofătului și banului în Țara Românească

În Evul Mediu, logofătul era unul dintre cei mai importanți dregători din Moldova și Țara Românească, ocupând poziția de șef al cancelariei domnești. Rolul său principal era redactarea hotărârilor domnului și ale sfatului domnesc, hotărâri pe care le întărea cu pecetea domnului. Acesta păstra sigiliul domnesc și îl aplica pe hrisoavele emise de cancelaria statului. De asemenea, logofătul era responsabil pentru soluționarea problemelor majore și a litigiilor, având drept de judecată în procesele de proprietate.

Termenul „logofăt” provine din Bizanț și a ajuns în spațiul românesc pe filieră sud-slavă. În documentele latinești, marele logofăt era denumit „cancellarius” sau „supremus cancellarius”. Instituția logofătului a evoluat semnificativ, iar în secolul al XIX-lea a luat naștere Logofeția Dreptății, un precursor al Ministerului de Justiție. Acesta a fost înființat în 1831 în Țara Românească și în 1832 în Moldova, prin Regulamentul Organic, devenind ulterior Ministerul de Justiție în 1862, cu sediul la București.

Banul, un alt dregător de seamă al Evului Mediu românesc, era responsabil cu administrarea Olteniei. Titlul își are originea în regatul Ungariei medievale, unde desemna conducătorul unei regiuni de graniță. După integrarea Severinului în Țara Românească, dregătorul acestei cetăți a primit titlul de ban. Banul este menționat pentru prima dată în Sfatul Domnesc în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân.

Logofeții erau sprijiniți în activitatea lor de grămătici sau dieci, care se ocupau cu redactarea documentelor.

Ioan Tăutu (?-1511), mare logofăt moldovean din timpul domniilor lui Ștefan cel Mare (1457-1504) și Bogdan al III-lea cel Orb (1504-1517). Acesta a fost un diplomat de seamă, având misiuni importante în Polonia, Veneția și Turcia. Numele său este menționat în cronica lui Grigore Ureche și în legendele relatate de Ion Neculce.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Bogdan_al_III-lea#/media/Fi%C8%99ier:Bogdan_III.jpg

Ioan Tăutu, fragment din tabloul votiv al Bisericii „Sf. Nicolae” din Bălinești

Dan.chent – Operă proprie

Ioan Tăutu votiv biserica Sf.Nicolae Bălinesti

• CC BY 3.0
• Fișier:Ioan Tautu.JPG
• Creată: 17 august 2009
• Încărcată: 25 august 2009

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_T%C4%83utu#/media/Fi%C8%99ier:Ioan_Tautu.JPG

Conform lui Grigore Ureche, în 1497, înainte de bătălia de la Codrii Cosminului, Ștefan cel Mare l-a trimis pe logofătul Tăutu împreună cu vistiernicul Isac într-o solie la regele Poloniei, Ioan Albert. Regele polon a acceptat darurile oferite de Ștefan, dar nu a divulgat planurile sale de atac. Ulterior, cei doi soli au fost capturați și trimiși prizonieri la Liov.