Giovanni Boccaccio, poet și umanist italian

Giovanni Boccaccio (născut în 1313 în Toscana – decedat pe 21 decembrie 1375 în Certaldo, Toscana) a fost un poet și învățat italian, cunoscut în special ca autor al „Decameronului”, un compendiu de povești pământești. Împreună cu Petrarh, a pus bazele umanismului Renașterii și a ridicat literatura vernaculară la același nivel cu clasicii antichității.

Boccaccio era fiul unui negustor din Toscana, Boccaccio di Chellino (cunoscut și sub numele de Boccaccino), și al unei mame posibil de origine franceză. Primii ani ai copilăriei i-a petrecut în Florența, în condiții dificile. Tatăl său, indiferent față de înclinațiile literare ale fiului său, l-a trimis în 1328 la Napoli pentru a studia afaceri, probabil într-un birou al familiei Bardi, influente în Napoli prin împrumuturi. Aici, Boccaccio a avut ocazia să interacționeze atât cu aristocrația lumii comerciale, cât și cu rămășițele cavalerismului medieval. A studiat dreptul canonic și s-a apropiat de intelectuali și admiratori ai lui Petrarh, prin care a descoperit opera acestuia.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Giovanni_Boccaccio#/media/Fi%C8%99ier:Boccaccio_by_Morghen.jpg

În acești ani, Boccaccio a trăit o poveste de dragoste cu Fiammetta, care a influențat profund opera sa, inclusiv „Decameronul”. Deși au existat speculații privind o posibilă legătură cu o femeie reală, Maria, fiica naturală a regelui Robert, nu există dovezi concludente.

În jurul anului 1340, Boccaccio a fost chemat înapoi la Florența din cauza falimentului familiei Bardi. Aceasta a marcat sfârșitul unei perioade de confort, iar restul vieții sale a fost marcat de dificultăți financiare și perioade de sărăcie. De la Napoli, Boccaccio a adus cu el mai multe lucrări literare. „La caccia di Diana” („Vânătoarea Dianei”) este cel mai vechi poem al său, dar nu are un mare impact. Lucrările mai importante includ „Il filocolo” (circa 1336), o proză despre iubirea și aventurile lui Florio și Biancofiore, și „Il filostrato” (circa 1338), o poezie despre dragostea trădătoare dintre Troilus și Criseida. „Teseida” (circa 1340–41), o epopee despre războaiele lui Tezeu și iubirea a doi prieteni pentru aceeași femeie, este o lucrare semnificativă.

Perioada dintre 1341 și 1345 a fost marcată de lucrări importante precum „Il ninfale d’Ameto” („Povestea nimfelor lui Ameto”), „L’amorosa visione” („Viziunea amoroasă”), „Elegia di Madonna Fiammetta” și „Il ninfale fiesolano” („Povestea nimfei Fiesole”). De asemenea, Boccaccio a început să înfrunte dificultăți financiare, dar a continuat să producă lucrări remarcabile. După revenirea în Florența, a trăit în timpul ciumei din 1348 și al altor crize, iar în această perioadă a scris „Decameronul”, capodopera sa.

Completat probabil între 1348 și 1353, „Decameronul” este cea mai importantă lucrare a lui Boccaccio. În această lucrare, zece tineri (șapte femei și trei bărbați) fug din Florența afectată de ciumă și se retrag într-o vilă de la țară, unde își petrec zilele povestind câte o poveste fiecare. Poveștile lor sunt de toate tipurile: comice, tragice și morale, reflectând viața și complexitatea umană. „Decameronul” este atât un monument al prozei italiene, cât și un exemplu de umanism renascentist.

„Decameronul” a avut un impact semnificativ asupra literaturii europene, influențând autori ca Geoffrey Chaucer și William Shakespeare. Criticii au considerat lucrarea lui Boccaccio ca fiind un precursor al umanismului renascentist, iar influența sa a continuat să se simtă în literatura italiană și europeană.

În 1350, Boccaccio s-a întâlnit cu Petrarh la Florența, iar această întâlnire a marcat o schimbare semnificativă în direcția sa literară. Cei doi au colaborat și și-au schimbat idei, punând bazele unei noi abordări umaniste asupra studiilor clasice. După „Decameronul”, Boccaccio a scris doar câteva lucrări în italiană, printre care „Il Corbaccio” (1354–55), dar s-a concentrat în principal pe studii latine și umaniste.

În ciuda eforturilor sale, Boccaccio a trăit într-o sărăcie continuă, fiind nevoit să își câștige veniturile transcriind lucrări. În 1373, a început să țină lecturi publice din „Divina Comedie” a lui Dante. A murit în 1375 în Certaldo și a fost înmormântat în Biserica SS. Michele și Jacopo.

Boccaccio este considerat un om al Renașterii datorită umanismului său, care includea nu doar studiul clasicilor, ci și încercarea de a ridica literatura în limbile moderne la un nivel de clasici. Prin lucrările sale, a înnobilat experiențele cotidiene, atât tragice cât și comice, influențând profund literatura Renașterii italiene. Fără contribuțiile sale, vârful literar al Renașterii italiene ar fi fost de neînțeles din punct de vedere istoric.

Sursa: https://www.britannica.com/biography/Giovanni-Boccaccio