Clara Haskil, pianistă evreică română

Clara Haskil (n. 7 ianuarie 1895, București – d. 7 decembrie 1960, Bruxelles, Belgia) a fost o pianistă de renume internațional.
Fiică a funcționarului evreu Isaac Haskil și a profesoarei Berthe Moscuna, Clara își începe studiile muzicale la Academia pentru Muzică și Artă Dramatică (Academie für Müzik und Därstellende Künst) între 1903 și 1905, sub îndrumarea profesorului Richard Robert. În 1905 se înscrie la Conservatorul din Paris, unde studiază cu Allem Chené și Alfred Cortot. La absolvire, în 1910, la doar 14 ani, câștigă premiul I, acordat de un juriu din care făceau parte Gabriel Fauré, George Enescu, Moritz Moszkowski și Raoul Pugno. Clara debutează la Viena în 1905, cu un recital ce include lucrări de Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel, Robert Schumann și Frédéric Chopin.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Clara_Haskil#/media/Fi%C8%99ier:Clara_Haskil_fiatalon.jpg

În România, susține în 1909 două recitaluri cu lucrări de Bach, Chopin, Franz Liszt, Beethoven (Sonata op. 109), Schumann (Carnavalul), iar până în 1938 mai cântă de alte nouă ori la Ateneul Român din București. După o perioadă de absență, din cauza unui tratament pentru scolioza care o afecta, Clara Haskil revine în 1920 cu recitaluri în Lausanne, Geneva, New York, Belgia și Philadelphia, colaborând cu mari artiști precum Pablo Casals, George Enescu, Leopold Stokowski, Eugène Ysaÿe sau Nikita Magaloff. Deși succesul era mare, condițiile ei de viață erau dificile – nu avea impresar, locuință sau pian, și trăia la prieteni devotați care o susțineau. Din 1927 până în 1942 a locuit în Franța, iar ulterior s-a stabilit la Vevey, în Elveția. În 1956, în „Anul Mozart”, a susținut 11 concerte sub conducerea lui Herbert von Karajan, fiind apreciată ca una dintre cele mai mari interprete mozartiene.

Clara Haskil a colaborat cu dirijori de renume mondial, precum Leopold Stokowski, Sir Hamilton Hardy, Herman Scherchen, Otto Klemperer, Igor Markevitch și Herbert von Karajan, lucrând cu orchestre celebre, printre care Orchestre de la Suisse Romande, Orchestre Nationale Paris, Wiener Symphonie Orchester și Filarmonica „George Enescu” din București. A primit de trei ori Marele Premiu al Discului al Academiei Charles Cros (1953, 1956 și 1957) și a fost distinsă în 1957 cu „Legiunea de Onoare” în grad de Cavaler din partea guvernului francez.

În timpul unui turneu, în decembrie 1960, Clara Haskil cade pe o treaptă în Gara Centrală din Bruxelles, lovindu-se grav la cap. În ciuda unei intervenții chirurgicale de urgență, ea moare câteva ore mai târziu. După moartea sa, amprentele mâinilor sale au fost luate în gips, iar trupul său a fost păstrat încă o zi la cererea reginei. A fost înmormântată în Cimitirul Montparnasse din Paris.

În martie 1962, la Vevey, a fost înființată Asociația Clara Haskil și a fost lansat un concurs internațional de pian, în colaborare cu Săptămânile Internaționale de la Lucerna. În Elveția, o stradă și o piață poartă numele ei. Charlie Chaplin a afirmat că Clara Haskil a fost, alături de Winston Churchill și Albert Einstein, unul dintre cele mai mari genii pe care le-a cunoscut vreodată omenirea. În 6 ianuarie 2009, cu o zi înainte de aniversarea nașterii sale, a fost publicată în Marea Britanie cartea The Shameful Peace, scrisă de Frederic Spotts în colaborare cu Yale University Press, care include și o biografie a Clarei Haskil.

Bibliografie
George Marcu (coord.), Dicționarul personalităților feminine din România, Editura Meronia, București, 2009.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Clara_Haskil