Petru Groza, avocat și om politic român

Petru Groza (n. 7 decembrie 1884, Băcia, județul Hunedoara – d. 7 ianuarie 1958, București) a fost un jurist, deputat, ministru și președinte al Consiliului de Miniștri, iar mai târziu președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale. Provenind dintr-o familie cu tradiție politică în Ardeal, Groza a înființat un partid propriu, care a ajuns rapid sub influența Partidului Comunist. După evenimentele din 23 august 1944, când România a ieșit din alianța cu Germania, liderii sovietici și comuniștii români au văzut în personalitatea sa un factor de legitimitate internațională. Ca urmare a presiunii exercitate de Andrei Vâșinski asupra regelui Mihai, Groza a fost numit prim-ministru și a devenit președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale, funcție pe care o va păstra până la moarte. În perioada guvernării sale, s-a instaurat regimul comunist în România și puterea a fost concentrată complet în mâinile Partidului Comunist.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Groza#/media/Fi%C8%99ier:Petru_Groza_Anefo.jpg

Petru Groza a venit pe lume într-o familie de preot ortodox, Adam Groza. A urmat școala primară în Băcia și gimnaziul la Coștei, Lugoj și la Colegiul Maghiar Reformat din Orăștie. În perioada 1903-1905, a studiat la Facultatea de Drept și Științe Economice din Budapesta, continuându-și studiile la Berlin și Leipzig, unde a obținut doctoratul în 1907 cu distincția magna cum laude. După întoarcerea în țară, a practicat avocatura la Lugoj și Deva și s-a implicat activ în viața Bisericii Ortodoxe, fiind ales membru laic al Sinodului Mitropoliei Sibiului.

Groza și-a început cariera politică în cadrul Partidului Național Român, alături de lideri importanți ai mișcării naționale din Transilvania. A fost unul dintre delegații la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1918, care a votat unirea Transilvaniei cu România. După alegerile din 1919, a fost ales deputat pe listele PNR, însă în 1920 a părăsit acest partid, alăturându-se Partidului Poporului, condus de generalul Alexandru Averescu. A fost numit ministru de stat în guvernul Averescu și ulterior a deținut portofoliul Lucrărilor Publice până în 1926.

După o perioadă de izolare politică, Groza a revenit în prim-plan în 1933, când a fondat Frontul Plugarilor, o formațiune politică de stânga, care a intrat rapid sub protecția Partidului Comunist. În perioada interbelică, a colaborat cu formațiuni de stânga, iar în 1943 a participat la formarea Frontului Patriotic Antihitlerist. În 1944, a susținut crearea unei coaliții între mai multe partide, inclusiv Partidul Comunist.

După 23 august 1944, când regele Mihai a demis guvernul lui Ion Antonescu, Groza a fost numit viceprim-ministru într-un guvern de unitate națională. După o serie de manevre politice și presiuni externe, în special din partea Uniunii Sovietice, Groza a devenit prim-ministru în 1945, iar în 1947, sub guvernarea sa, a avut loc instaurarea regimului comunist, prin eliminarea opoziției și consolidarea puterii Partidului Comunist.

În urma alegerilor din 1946, care au fost caracterizate de numeroase acuzații de fraudă electorală, Groza a continuat să se afirme ca lider al unui guvern sub controlul Uniunii Sovietice. A desfășurat o campanie de eliminare a opoziției, iar în 1947, Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal au fost dizolvate, iar liderii lor au fost arestați. În această perioadă, regimul comunist și-a consolidat puterea, iar regele Mihai a fost obligat să abdice în decembrie 1947, proclamându-se astfel Republica Populară Română.

Petru Groza a rămas în funcția de prim-ministru până la moartea sa, pe 7 ianuarie 1958, și a fost un actor cheie în instalarea regimului comunist în România.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Petru_Groza