Dumitru Popovici, critic și istoric literar român

Dumitru Popovici (n. 25 octombrie 1902, Dăneasa, județul Olt, d. 6 decembrie 1952, Cluj) a fost un critic și istoric literar român. În 1923, a început studiile la Facultatea de Litere din București, unde a avut ca profesori personalități de marcă precum O. Densusianu, D. Caracostea, N. Cartojan și alții. A fost remarcat de profesorul D. Caracostea, care l-a desemnat ca asistent onorific între 1924 și 1926.

În perioada 1930-1934, a urmat cursuri la Paris pentru a se pregăti pentru doctorat. A devenit lector la Sorbona și la „Școala de Limbi Orientale”. În 1935, și-a susținut doctoratul în filologie cu teza „Ideologia literară a lui Ion Heliade Rădulescu”, pe care a publicat-o în același an. Între 1936 și 1942, a fost profesor de școală secundară în Slatina și Iași, iar în 1936, prin concurs, a obținut postul de profesor universitar la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj, unde a rămas până la sfârșitul vieții.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Popovici_(critic_literar)#/media/Fi%C8%99ier:Dimitrie_Popovici.jpg

În 1942, a înființat revista „Studii literare” (Sibiu) și, după reorganizarea Academiei Române în 1948, a lucrat în cadrul secției de istorie literară și folclor a filialei Cluj a Academiei. A fost director al Bibliotecii Academiei din Cluj timp de doi ani, colaborând cu Lucian Blaga la extragerea și adnotarea bibliografică a articolelor din periodicele române și străine publicate în Transilvania. Dumitru Popovici a murit pe 6 decembrie 1952.

Opera lui Dumitru Popovici

1. Ideologia literară a lui Ion Heliade Rădulescu
   Teza sa de doctorat, „Ideologia literară a lui Ion Heliade Rădulescu”, apărută în 1935, analizează dintr-o perspectivă inovatoare personalitatea lui Ion Heliade Rădulescu, urmărind circulația ideilor literare în perioada respectivă, atât în manifestările locale, cât și în contextul european mai larg.
2. Literatura română în epoca Luminilor
   Publicată în 1945 sub titlul „La littérature roumaine à l’époque des Lumières”, lucrarea reprezenta primul volum dintr-o proiectată istorie a literaturii române, pregătită pe parcursul cursurilor din 1938-1940. Aceasta a fost republicată postum în 1972 sub titlul „Literatura română în epoca ‘Luminilor’”. Tudor Vianu, în cuvântul său înainte la „Romantismul românesc” (1972), subliniază că, pentru prima dată, această perioadă a fost examinată și interpretată în raport cu orientările esențiale ale literaturii universale.
3. Poezia lui Mihai Eminescu
   „Poezia lui Mihai Eminescu” a fost inițial un curs susținut la Facultatea de Litere începând cu anul universitar 1947-1948. Lucrarea a rămas în variantă litografiată până în 1969, când a fost publicată sub îngrijirea fiicei sale, Ioana Em. Petrescu.
4. Romantismul românesc
   „Romantismul românesc” a fost păstrat în manuscris și publicat postum în 1969. Volumul se bazează pe cursul cu același nume, dar și pe alte cursuri înrudite, cum ar fi „Curentul ‘Daciei literare’” (1941-1942) și „Vasile Alecsandri” (1942-1944).

Sursa: https://new.bjc.ro/?page_id=3822