Gheorghe Nicolau, om de știință și inginer român

Gheorghe Nicolau (n. 19 august 1886, comuna Pufești, județul Vrancea – d. 5 decembrie 1950, București) a fost un renumit om de știință și inginer român, membru titular al Academiei Române.

Gheorghe Nicolau s-a născut în comuna Pufești, județul Vrancea, pe 19 august 1886. A absolvit în 1911 Școala Națională de Poduri și Șosele, fiind coleg de promoție cu Nicolae Profiri, și a obținut diploma de inginer constructor. Ulterior, a activat ca profesor universitar la Catedra de mașini cu combustie internă a Institutului Politehnic București între 1924 și 1950.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Nicolau#/media/Fi%C8%99ier:Gheorghe_Nicolau.01.jpg

A contribuit semnificativ la modernizarea și amenajarea unor unități energetice cu motoare termice în România și a elaborat lucrări în domeniul teoriei motoarelor cu ardere internă. Alături de academicianul Nicolae Profiri, s-a dedicat studiilor privind construcția modernă a drumurilor asfaltate, punând accent pe adaptarea acestora la condițiile climatice și de trafic din România. Gheorghe Nicolau a fost autorul mai multor cursuri universitare.

În perioada 4 noiembrie 1944 – 30 noiembrie 1946, a ocupat funcția de ministru al asigurărilor sociale în guvernele conduse de Constantin Sănătescu, Nicolae Rădescu și Petru Groza.

A fost ales membru titular al Academiei de Științe din România pe 21 decembrie 1935, iar în 1948 a devenit membru titular al Academiei Române, unde a ocupat funcția de secretar general între 1948 și 1950.

Gheorghe Nicolau a decedat la 5 decembrie 1950, la București.

Cărți publicate

• Valoarea teoriei ciclice clasice a motoarelor cu ardere internă (1949)
• Problema energiei (1949)
• Evacuarea apei din mine (1951).