Ioan Cantacuzino, medic și microbiolog român

Ioan Cantacuzino (cunoscut și ca Ion Cantacuzino, n. 25 noiembrie 1863, București – d. 14 ianuarie 1934, București) a fost un medic și microbiolog român, recunoscut drept fondator al școlii românești de imunologie și patologie experimentală. Educat la Paris, a obținut doctoratul în medicină în 1895 cu o teză despre distrugerea vibrionului holeric în organism. A lucrat alături de Ilia Mecinikov la Institutul Pasteur, aprofundând studiile despre mecanismele imunității.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Cantacuzino#/media/Fi%C8%99ier:IoanCantacuzino.jpg

Revenit în România, Cantacuzino a devenit profesor la Facultatea de Medicină din București și director al Serviciului Sanitar, contribuind decisiv la înființarea unor instituții de cercetare, precum Institutul de Seruri și Vaccinuri (1921). Printre realizările sale se numără dezvoltarea metodei Cantacuzino pentru vaccinarea antiholerică și introducerea vaccinului BCG în România (1926), făcând țara a doua din lume care a implementat această practică.

Cantacuzino a condus campanii antiepidemice în timpul Primului Război Mondial și a organizat laboratoare pentru producția de vaccinuri și seruri. De asemenea, a fost un prolific cercetător în domeniul imunologiei și patologiei infecțioase, publicând lucrări despre fagocitoză și imunizarea împotriva bolilor precum holera, dizenteria și febra tifoidă.

Membru al Academiei Române și al unor organizații internaționale, Cantacuzino a primit numeroase distincții și titluri onorifice, reflectând contribuțiile sale semnificative la medicina mondială. Instituții precum Institutul „Cantacuzino” îi poartă numele în semn de omagiu.

Sursa: https://www.unitischimbam.ro/ion-cantacuzino/