Corneliu Coposu, politician român, greco-catolic, liderul opoziției din România postcomunistă

Corneliu Coposu s-a născut pe 20 mai 1914 în comuna Bobota, județul Sălaj, fiind fiul protopopului greco-catolic Valentin Coposu și al Aureliei, născută Anceanu. Bunicul patern, Grigore Coposu, era preot și colaborator al lui Gheorghe Pop de Băsești, iar bunicul matern, Gavril Vaida de Glod, tot preot, era vărul primar al lui Alexandru Vaida Voievod. A crescut într-o familie activă din punct de vedere politic, ce lupta pentru recunoașterea drepturilor românilor în Imperiul Austro-Ungar, prin intermediul Partidului Național Român.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Corneliu_Coposu#/media/Fi%C8%99ier:Corneliu_Coposu_2.jpg

Tatăl său, Valentin Coposu, un militant pentru drepturile românilor din Transilvania, a fost persecutat și închis de mai multe ori sub acuzația de înaltă trădare, dar a fost eliberat personal de generalul Moșoiu, după intrarea armatei române în Budapesta. A fost, de asemenea, deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1918 și a votat Unirea. Mama, Aurelia, provenea dintr-o familie cu tradiții politice și religioase din Ardeal și a educat cei cinci copii ai săi în spiritul moralei creștine și al patriotismului autentic.

Între 1919 și 1923, Corneliu a urmat școala primară în Bobota, iar între 1923 și 1930 a studiat la Liceul greco-catolic „Vasile cel Mare”. A fost influențat profund de Iuliu Maniu, artizanul Unirii din 1918, care a devenit mentorul său. Între 1930 și 1934, a urmat studii juridice și economice la Universitatea din Cluj. În perioada 1935-1937, a fost președinte al Organizației de Tineret a Partidului Național Țărănesc (PNT) din Cluj și colaborator la mai multe ziare, printre care „România Nouă”, „Mesajul”, „Unirea” și altele. În 1937, a devenit secretar personal al lui Iuliu Maniu, însoțindu-l în toate misiunile politice importante.

În 1940, a primit titlul de secretar politic al lui Iuliu Maniu și a participat la negocierile pentru ieșirea României din Axa și revenirea la aliații tradiționali. A fost implicat în negocierile cu reprezentanții guvernului englez, delegațiile opoziției române la Cairo și Stockholm, și cu comandamentele militare aliate din Italia. După cedarea Ardealului de Nord, s-a mutat la București și a colaborat la diverse publicații ale refugiaților transilvăneni, semnând ocazional cu pseudonimul „dr. C. Sălăjeanul”.

În 1941, a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Arlette Marcovici, cu care s-a căsătorit pe 24 octombrie 1942. În 1945, a devenit președinte al filialei PNT Sălaj și secretar general adjunct al partidului. A fost ales delegat al PNT la reinstalarea autorităților române în Transilvania de Nord și a fost promovat secretar al Delegației Permanente a partidului în 1946.

La 14 iulie 1947, Corneliu Coposu a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNT, după un complot organizat de regimul comunist. A petrecut nouă ani în arest preventiv, fără a fi judecat, și a fost acuzat de diverse infracțiuni politice, însă nu a fost condamnat din lipsă de probe. În 1956, a fost condamnat la munci silnice pe viață pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare și crimă contra reformelor sociale” și a fost izolat la Râmnicu Sărat, unde a suferit un tratament extrem de sever.

După 1964, a fost eliberat și a lucrat ca muncitor necalificat pe șantierele de construcții, în ciuda urmăririi constante din partea Securității. A continuat să fie persecutat, cu 27 de percheziții efectuate între 1964 și 1989 și confiscarea multor documente și manuscrise personale. În 1987, a afiliat Partidul Național Țărănesc, aflat în clandestinitate, la Internaționala Creștin-Democrată.

După 1989, Coposu a devenit o figură de referință în politica românească post-comunistă, participând activ în reluarea activității PNT, devenit ulterior PNTCD. A fost ales liderul opoziției împotriva Frontului Salvării Naționale și a fost un critic constant al noii puteri post-revoluționare. A fost, de asemenea, o voce importantă pe plan internațional, participând la întâlniri și congrese ale partidelor creștin-democrate din întreaga Europă.

În 1991, a fost reales președinte al PNTCD și a fost activ în formarea Convenției Democrate Române. În perioada 1992-1995, a continuat să fie un lider activ pe scena politică și internațională. În 1995, a fost decorat cu Legiunea de Onoare de către Președintele Franței, Jacques Chirac. A decedat pe 11 noiembrie 1995, ca urmare a unui cancer pulmonar, și a fost înmormântat la Cimitirul Belu Catolic din București.

Sursa: https://corneliu-coposu.ro/despre-noi/corneliu-coposu/