Alice Botez, prozatoare română

Alice Botez (n. 22 septembrie 1914, Slatina, Olt, România – d. 27 octombrie 1985, București, România) a fost o prozatoare română.

Fiica lui Constantin și a Elenei Botez a primit la naștere prenumele Alisa. Familia s-a mutat ulterior la București, unde Alice a urmat Liceul „Regina Maria” și apoi Facultatea de Litere și Filosofie a Universității București.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/adult-diary-journal-notebook-book-1850177/

Studiind logica și filosofia, a obținut diploma de licență în 1938 cu teza „Structura”, fragmente din aceasta fiind publicate în 1942 în primul număr al revistei „Izvoare de filosofie”, o colecție coordonată de Mircea Vulcănescu, Constantin Noica și C. Floru.

După absolvire, a predat la Catedra de logică a Facultății de Litere și Filosofie din București, iar după război a lucrat timp de doisprezece ani ca profesoară de matematică și fizică. În anii ’50, s-a angajat ca bibliograf la Biblioteca Centrală de Stat, unde a lucrat până la pensionare.

Alice Botez a debutat în presă în 1937, iar spre finalul anului 1940 a început să țină cronica literară în revista Vremea, unde în 1944 a publicat nuvela fantastică „Asasinatul din Pădurea Strâmbei Disperări”. Primul său roman, Iarna Fimbul, a apărut târziu, în 1968. Au urmat romanele Pădurea și trei zile (1970), poemul dramatic Dioptrele sau Dialog la zidul caucazian (1975), romanul istoric Emisfera de dor (1979), parabola Eclipsa (1979), povestirea Insula albă (1984) și jurnalul Cartea realităților fantastice (2001).

Pentru „Emisfera de dor” și „Eclipsa”, ambele din 1979, Alice Botez a fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România.

Sursa: https://www.artline.ro/Alice-Botez-31576-1-n.html