Gheorghe Chițu, om politic, jurist și educator român

Gheorghe Chițu (n. 24 august 1828, Ologa, județul Romanați – d. 24 octombrie 1897, Mirila, județul Romanați) a fost un om politic, jurist și educator român de renume, cu multiple mandate de senator și deputat, primar al Craiovei între 1862 și 1864, ministru și membru titular al Academiei Române. A colaborat, de asemenea, la revista Columna lui Traian, sub conducerea lui B. P. Hașdeu.

Tatăl său, negustor de cojoace și cunoscător al limbii grecești, s-a stabilit în Romanați după ce a fugit din calea turcilor. Gheorghe Chițu a urmat școala primară și secundară la Craiova, avându-l ca profesor pe Ion Maiorescu. Remarcat pentru seriozitatea sa, a fost sprijinit de caimacamul I. Bibescu să studieze la liceul „Sfântul Sava” din București.

În perioada Revoluției de la 1848, Guvernul provizoriu i-a încredințat misiunea de comisar de propagandă în Oltenia. După încheierea revoluției, Chițu a plecat la Viena, unde a obținut licența în Drept în 1857. Revenit în țară, a fondat ziarul Vocea Oltului și a intrat în magistratură, ocupând funcții de președinte al Tribunalului și procuror la Curtea de Apel Craiova. Ulterior, a demisionat pentru a practica avocatura și a intrat în politică alăturându-se liberalilor. În 1866, din poziția de primar al Craiovei, a organizat primirea lui Carol I pe drumul său spre tronul României.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Chi%C8%9Bu#/media/Fi%C8%99ier:Gheorghe_Chi%C8%9Bu.jpg

Cariera politică a lui Gheorghe Chițu a cunoscut o dezvoltare ascendentă: a devenit deputat, senator și a ocupat funcții de ministru al Finanțelor, Justiției și Internelor în guvernele conduse de Ion C. Brătianu. La 24 mai 1875, a fost unul dintre fondatorii Partidului Național Liberal.

Activitatea didactică și ultimii ani

Ctitor al Școlii comerciale din Craiova (ce astăzi îi poartă numele), a predat drept comercial între 1878 și 1891 și, ulterior, a fost profesor de științe juridice la Universitatea din București. A fost președinte al Societății pentru învățătura poporului român și, pentru contribuțiile sale, a fost ales membru titular al Academiei Române în 1879. În 1889, s-a retras din viața publică din cauza unei boli, decedând pe 24 octombrie 1897, la vârsta de 69 de ani.

Mandate politice

• Ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice: 27 aprilie 1876 – 31 octombrie 1878; 23 iunie 1884 – 2 februarie 1885
• Ministrul Finanțelor: 1 decembrie 1881 – 25 ianuarie 1882
• Ministrul Justiției: 25 ianuarie 1882 – 1 august 1882; 30 septembrie 1883 – 15 noiembrie 1883 (ad-interim)
• Ministrul de Interne: 1 august 1882 – 23 iunie 1884

Bibliografie

Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, București, 2007, pp. 171-173, ISBN 973-99321-7-7.

Sursa: https://www.enciclopediaromaniei.ro/wiki/Gheorghe_Chi%C5%A3u