Jurnal FM 
Ion G. Sbiera, folclorist și istoric literar român, membru fondator al Academiei Române
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 1, 2025
Ion G. Sbiera (n. 1 noiembrie 1836, Horodnic de Jos, Suceava – d. 22 octombrie 1916, Cernăuți) a fost un folclorist și istoric literar român, membru fondator (1866) al Academiei Române. A fost profesor de limba și literatura română la Cernăuți, una dintre personalitățile proeminente ale culturii românești din Bucovina.
Ion G. Sbiera, al optulea dintre cei zece copii ai Anei și ai lui Gheorghe Sbiera, provenea dintr-o familie de țărani înstăriți, care i-au asigurat o educație corespunzătoare vremii. Atât pentru el, cât și pentru fratele său, Nicolae, părinții au angajat un învățător ambulant, unul dintre cei care rătăceau prin Bucovina, pentru a-i învăța scrisul și cititul. Ulterior, Ion a urmat cursurile obișnuite, începând cu școala primară din Rădăuți (1845-1848), unde a învățat temeinic limba germană, dat fiind că toate materiile erau predate în această limbă, iar profesorii erau străini. În autobiografia sa, Familia Sbiera după tradițiune și istorie și Amintiri din viața autorului (Cernăuți, 1899), Sbiera mărturisea că, din clasa a treia gimnazială, ajunsese să știe mai bine germana decât româna.
În 1848, a fost înscris la gimnaziul cu patru clase din Cernăuți pentru a-și încheia ciclul primar. Profesorul său de limba română nu știa nici măcar să citească în română, astfel că Sbiera și fratele său erau desemnați să-i învețe pe colegii lor români. Între 1849 și 1857, Sbiera a urmat cursurile Gimnaziului Superior din Cernăuți, beneficiind de o bursă anuală de 80 de florini oferită de Fondul Religionar Ortodox.
La gimnaziu, a avut norocul de a-l avea ca profesor pe Aron Pumnul, un erudit și patriot român, refugiat din Transilvania după revoluția din 1848. Pumnul a avut o influență decisivă asupra formării conștiinței și caracterului lui Sbiera, redeșteptând în Bucovina spiritul național românesc și facilitând accesul tinerilor la literatura română, într-o regiune dominată de cultura germană.
În 1857, Sbiera a absolvit examenul de bacalaureat cu calificativul „excelent”, iar apoi a plecat la Viena, unde a studiat Dreptul și Filosofia. După finalizarea studiilor, în iulie 1861, s-a întors în Bucovina cu intenția de a urma o carieră politică, fiind animat de convingerea că ideile și principiile însușite din cărți și conversații cu figuri ilustre ar putea reforma cultura intelectuală a regiunii. Însă, dintr-o întâmplare fericită pentru români, planurile sale s-au schimbat. Aron Pumnul, grav bolnav, nu-și mai putea îndeplini îndatoririle de profesor, astfel că, la insistențele fraților Hurmuzachi, Sbiera a acceptat să-i preia catedra.
În cei zece ani de profesorat la gimnaziu, Sbiera a continuat misiunea lui Pumnul, oferind elevilor săi cunoștințe elementare de istorie națională și limba română. El a organizat excursii și serbări religioase care se transformau în adevărate lecții de educație națională.
În 1862, conștient de lipsa unui cadru organizat pentru afirmarea intelectualității românești din Bucovina, Sbiera a contribuit la fondarea Reuniunii Române de Lectură din Cernăuți, care în 1865 a devenit Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina. Această societate a jucat un rol esențial în promovarea culturii naționale până la Marea Unire. Sbiera a fost și editorul primei publicații a societății, în care se publicau scrierile autorilor români.
Pe măsură ce își aprofunda cercetările în istoria poporului și a limbii române, Sbiera a realizat o operă vastă, colaborând și la elaborarea Enciclopediei Române coordonată de ASTRA. Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără Familia Sbiera… și Aron Pumnul. Voci asupra vieții și însemnătății lui…, precum și Codicele Voronețian, publicat în 1885. În 1886, și-a susținut doctoratul în filosofie.
Ajuns profesor la Universitatea din Cernăuți, Sbiera a publicat lucrări importante precum Mişcări culturale şi literare a românilor din stânga Dunării între 1504-1714 (1897) și Contribuiri pentru o istorie socială-cetățenească, religioasă-bisericească şi culturală a românilor (1906). Aceste lucrări rămân de referință în studiul istoriei literaturii române.
Pentru activitatea sa remarcabilă, Sbiera a fost numit membru al Societății Literare Române (viitoarea Academie Română) în 1866 și, în 1898, a fost decorat cu Ordinul Coroana României în gradul de Comandor. S-a stins din viață la 22 octombrie 1916 și a fost înmormântat la Cernăuți, lângă Aron Pumnul.
I.G. Sbiera a fost o figură esențială a culturii și științei românești din Bucovina, iar opera sa, apreciată de personalități precum Nicolae Iorga, a contribuit semnificativ la deșteptarea conștiinței naționale.
Opiniile cititorului
Continue reading
