Daniil Popovici Barcianu, om de cultură și politician român transilvănean

Daniel Popovici Barcianu, uneori Daniil Popovici Barcianu, (n. 19 octombrie 1847, Rășinari, Imperiul Austriac – d. 16 februarie 1903, Sibiu, Austro-Ungaria), fiul lui Sava Popovici Barcianu, a fost un om de cultură și politician român transilvănean, membru în conducerea Partidului Național Român din Transilvania și unul din inițiatorii Memorandului din 1892, fapt pentru care a fost condamnat la doi ani și șase luni închisoare, executată parțial la închisoarea Vác și grațiată de împăratul Franz Josef I al Austriei. A urmat gimnaziul săsesc și, la 19 ani, a intrat la Seminarul Teologic și Pedagogic din Sibiu. După ce a devenit învățător și apoi preot în Rășinari, mitropolitul Andrei Șaguna l-a trimis la studii în Germania și Viena, unde, în 1874, și-a obținut doctoratul în științe naturale.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Daniel_Popovici_Barcianu#/media/Fi%C8%99ier:Daniel_Popovici_Barcianu.jpg

Reîntors în țară în 1875, Barcianu s-a stabilit la Sibiu, ocupând postul de secretar al ASTREI. În 1876, a fost numit profesor la Institutul Teologic și director al Școlii Civile de Fete, înființată de ASTRA, funcție pe care a deținut-o până în 1887. A contribuit la înființarea ziarului „Tribuna” și a publicat lucrările tatălui său: Elemente de istorie naturală (1883), Vocabular românesc nemțesc (1886) și Gramatica germană (1886).

Din 1891, a fost redactor al revistei Foaie Ilustrată, iar din 1897 a condus Foaia Pedagogică. Este recunoscut ca fiind primul cercetător român în domeniul biologiei experimentale.

Sursa: https://cultura.sibiu.ro/personalitati/details/barcianu_daniil_popovici